Mihai Stoica i-a anunţat pe jucătorii de la Unirea Urziceni că părăseşte clubul

6 august 2010 12:52   Actualitate
Ultima actualizare:

Mihai Stoica a spus la întoarcerea de la Sankt Petersburg că va avea o discuţie decisivă cu patronul Dumitru Bucşaru pentru a rezolva problemele financiare ale fotbaliştilor, care nu şi-au mai primit banii de trei luni. "Săptămâna viitoare voi discuta cu patronul şi apoi voi putea spune mai multe", a declarat Meme.

Ieri, după o discuţie telefonică cu Dumitru Bucşaru, Mihai Stoica i-a anunţat pe fotbalişti, care sunt în cantonament în vederea meciului de mâine cu FCM Târgu Mureş, că părăşeşte echipa. Narcis Răducan, directorul sportiv, a spus la Sport.ro: "Meme va discuta săptămâna viitoare cu patronul şi este posibil orice. Dacă Mihai Stoica va pleca, este posibil ca mai multe persoane din club să-l urmeze".

Surse din cadrul echipei au confirmat pentru "Click" că Stoica i-a anunţat pe jucători că pleacă. "Meme s-a săturat de promisiunile lui Bucşaru. Jucătorii au fost în stare de şoc când au auzit anunţul. Ei sunt decişi să-şi depună memorii la LPF pentru că nu au mai fost plătiţi. Stoica a reuşit până acum să-i ţină", a spus sursa.

Mihai Stoica nu duce lipsă de oferte din Liga I. Adrian Porumboiu l-a dorit să vină la FC Vaslui, iar Florian Walter, finanţatorul de la "U" Cluj, a tras de Stoica să ajungă la nou-promovata din Ardeal.

Mai multe