Mihai Sturzu, experienţă neplăcută cu Oana Zăvoranu: «Mi-e frică de ea»
Invitat în emisiunea "Agentul VIP" de la Antena 2, Mihai a povestit motivul pentru care Zăvoranca l-a dezămăgit acum câţiva ani, pe cand ea avea o emisiune la Kanal D.
Oana i-a avut atunci invitaţi în platou pe cei trei componenţi ai trupei, dar lucrurile au degenerat, astfel că aceştia au fost nevoiţi să plece în momentul filmărilor. "Îmi este frică de Oana Zăvoranu şi de ce poate să facă ea în jurul ei. A fost foarte rău, ne-a pus într-o situaţie oribilă", a mărturisit cântăreţul.
«Noi ne-am dus să cântăm piesa, iar contracul era pentru 3 minute jumătate. Cântam, salutam publicum şi plecam. După ce am terminat şi ne pregăteam să ieşim, ea ne-a oprit şi ne-a zis: "Ştii, fanele voastre se mai dau la voi în concerte...Uite, o fană a ta spune că a avut o poveste cu tine". Şi apare una, nu o mai văzusem în viaţa mea, iar în acelaşi timp apare un pat pe roţi, aia de dezbracă şi se pune în pat, iar Oana îmi spune: "Aruncă-te şi tu peste ea". Oana Zăvoranu este Bau Bau în lumea mea", a povestit Mihai de la trupa Hi-Q.
După aceasta întâmplare, Mihai ai fost nevoit să apeleze la avocaţi, pentru a fi sigur că momentul jenant nu va fi niciodată difuzat la televozor.
"A fost singurul moment în 16 ani, când noi am plecat dintr-o emisiune. Am apelat la avocaţii trupei pentru ca momentul îngrozitor de penibil să nu fie făcut public", a mai spus artistul.