Mihai Trăistariu, 1.200 de euro pentru un consult de rutină la Viena: «Am probleme la fiere»

9 octombrie 2012 5:14   Actualitate
Ultima actualizare:

Mihai Trăistariu a profitat de cele câteva zile pe care le-a petrecut la Viena, unde a susţinut câteva concerte, pentru a-şi face un consult de rutină la la clinica AkH.

Nemulţumit fiind de doctorii din România, artistul a preferat să plătească 1.200 de euro pentru analize interpretate de profesionişti. Cântăreţul a mărturisit că are probleme cu fierea, însă nu este grav.

"Am făcut analize de sânge, control la gât, RMN şi altele. Mi-au ieşit toate foarte bine. Dacă în ţară medicii tot timpul îmi găseau bacterii, de această dată nu mi-a mai ieşit nimic de acest gen. Oricum, analizele în România ies aiurea şi nu sunt adevărate. Am vrut să merg la specialişti care nu dau greş. În proporţie de 99%, sunt perfect sănătos. Mi-au spus că am probleme la fiere din cauza alimentaţiei, însă nu este foarte grav. Trebuie doar să am grijă mai mare la ce mănânc", a declarat Mihai Trăistrariu pentru ziarul Ring.

Mai multe