Mihai Trăistariu: «Îmi cade tot părul după operaţie»

4 aprilie 2013 14:41   Actualitate
Ultima actualizare:

Nici bine nu şi-a făcut implant de păr că Mihai Trăi­­stariu cheleşte din nou. Joi dimineaţă, după ce s-a spălat pe cap, artistul s-a trezit că încep să-i cadă fire de păr. În maximum trei săptămâni, artistul îşi va pierde tot părul, dar medicii l-au liniştit şi i-au explicat că este un fenomen firesc.

Mihai Trăistariu respectă cu stricteţe toate indicaţiile medicilor turci care i-au făcut implantul de păr. Artistul nu are voie să facă baie fierbinte, să practice sporturi grele, să stea cu capul în jos şi să facă sex. Ieri, Mihai a terminat de luat medicamentele care i-au fost prescrise, dar mai are un mare hop până când lucrurile vor intra în normal. Cântăreţul trece acum printr-o nouă etapă postoperatorie.

Astfel, joi dimineaţă, după ce s-a spălat pe cap cu un şampon special recomandat după intervenţie, spre marea lui dezamăgire s-a trezit că începe să-i cadă părul. "Medicii mi-au spus că în trei săptămâni de acum încolo o să-mi pice tot părul. O să fiu chelios. Rădăcinile implantate rămân, însă, şi din ele în două-trei luni ies firele noi. La fiecare şamponare, îmi pică fire de păr. Tocmai ce mă bucuram şi eu că începe părul să prindă contur", ne-a spus Mihai Trăistariu, deloc încântat de ce i se întâmplă, cu atât mai mult cu cât în weekend are trei concerte şi ar fi vrut să-şi afişeze noul look.

„Mi se văd semnele vechi de la operaţia de implant de păr de acum opt ani. Am concerte şi mi-e groază, dar o să mă duc cu şapcă, asta e", ne-a mai spus Mihai, care abia aşteaptă să i se regenereze părul, fiindu-i tare dor de buclele pe care le avea altădată.

Dan Bittman are şi el «păr nou»

Click! v-a prezentat ieri, în exclusivitate, detalii despre alte două vedete care şi-au făcut implant de păr. Solistul trupei Holograf, Dan Bittman, a trecut printr-o intervenţie de acest gen în urmă cu circa o lună, în Turcia, au povestit pentru Click! surse bine informate.

Artistul de 51 de ani a apelat la această soluţie după ce s-a chinuit câţiva ani buni cu chelia din creştetul capului. Operaţia l-ar fi costat circa 4.000 de euro. Şi Sorin Brotnei, de la trupa Akcent, şi-a pus păr „nou" tot în Turcia, în urmă cu doi ani. „Mi-am pus 3.100 de grefe şi nu a durut absolut deloc. Acum sunt ca Harry Potter, pot să îmi fac freza cum vreau eu", a spus el la "Happy Hour" (ProTV).

Aşa se face un implant

Iată, în imaginile de mai sus, cele mai importante momente de la o intervenţie de acest gen. Un turist britanic este suspus procedurii de implant de păr într-un spital privat din Turcia. Clinicile de aici sunt renumite pentru operaţiile estetice. Anul trecut, 270.000 de turişti au venit în Turcia pentru astfel de proceduri, de la implant de păr, până la liposucţii şi măriri de sân.

Aşa arată firele de păr care vor fi implantate

Operaţia poate dura între 2 şi 7 ore, în funcţie de cantitatea implantului

Medicul pune la punct ultimele detalii

Aşa arăta capul pacientului imediat după operaţie

Mai multe