Milan Osterc scrie istorie în Slovenia

11 martie 2011 8:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Atacantul lui Koper a marcat 10 goluri în 21 de etape, şi este pe locul doi în clasamentul golgheterilor. În sezonul trecut, el a jucat pentru Gorica şi a fost cel mai bun marcator al campionatului. A terminat sezonul cu 23 de goluri marcate, toate reuşitele fiind din acţiune. Acest lucru i-a adus un transfer la Koper.

Este coşmarul RomânieiMilan Osterc şi-a început cariera în 1994, la NK Beltinci, iar în 2000 a ajuns la Hapoel Tel-Aviv. Aici a devenit cunoscut în toată Europa. Atacantul a marcat şapte goluri pentru Hapoel în Cupa UEFA, israelienii ajungând până în sferturile de finală ale competiţiei. În acel sezon european, Osterc a înscris goluri decisive în confruntările cu Chelsea, Parma şi Lokomotiv Moscova. Atacantul de 35 de ani a îmbrăcat de 44 de ori tricoul naţionalei pentru care a marcat opt goluri. A participat cu Slovenia la Euro 2000 şi la Mondialul din 2002. România nu are amintiri plăcute cu Milan Osterc. El i-a eliminat, practic, pe tricolori de la Mondialul din 2002. În meciul tur al barajului ce a avut loc în noiembrie 2011, Slovenia a învins România cu 2-1, golul victoriei fiind reuşit de Osterc. În manşa a doua, cele două naţionale au terminat la egalitate, scor 1-1, iar Slovenia ajungea în premieră la Cupa Mondială.

Mai multe