Militarul mort în Afganistan urma să fie tătic peste o lună

23 februarie 2010 21:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Sergentul major Florin Bădiceanu (31 de ani), din comuna argeşeană Budeasa, făcea parte din Batalionul 33 Manevră „Vânători de Munte" Curtea de Argeş. În ianuarie a plecat pentru a doua oară în misiune în Zabul, Afganistan.

Ieri dimineaţă, însă, el şi vărul său, fruntaşul Marian Zamfir, se aflau într-un vehicul blindat care a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Din păcate, Florin Bădiceanu a murit pe front.

La aflarea veştii, soţia lui Florin, Mihaela (31 de ani), însărcinată în luna a opta, a făcut în un şoc şi se află la spital.

"Este în stare de şoc. Plânge într-una. Nu vrea să vadă pe nimeni şi nu mănâncă. Am luat legătura şi cu un psihiatru. Sarcina nu pune probleme", ne-a spus Amalia Neacşu, asistentul şef al secţiei maternitate II, la Spitalul Judeţean Argeş.

Tatăl militarului, Ion Bădiceanu, spune că fiul său a abia aştepta să vină acasă. "Spunea că va fi ultima misiune. Nu-şi mai dorea să plece", a spus tatăl militarului mort în Afganistan. Trupul soldatului va fi adus în ţară joi seara, iar înmormântarea va avea loc la cimitirul din comuna lui natală, Budeasa, satul Caloteşti.

Mai multe