Minerii din Chile luptă pentru supravieţuire, la câteva ore de a fi scoşi la suprafaţă - VIDEO

12 octombrie 2010 18:08   Actualitate
Ultima actualizare:

Incidentul relatat de ediţia online a publicaţie britanice Daily Mail pune sub semnul întrebării unitatea grupului. Peste 1.000 de jurnalişti vor urmări la faţa locului etapele finale ale operaţiunii de salvare a minerilor chilieni blocaţi în subteran de două luni, aceasta fiind cea mai importantă mediatizare a unui eveniment în America Latină, de la Eva Peron încoace, potrivit cotidianului The Independent.

Adevărul relatează că temerile echipelor de salvare se îndreaptă spre ascensiunea minerilor către suprafaţă, care va reprezenta faza cea mai delicată, riscul unor alunecări de teren sau accese de stres.

Stresul este una dintre preocupările salvatorilor. Echipa medicală i-a supus pe cei 33 de mineri la exerciţii "simulând stresul psihologic" cu care s-ar putea confrunta în timpul ascensiunii.

Fiecare miner va purta un "bio-ham", ca al unui cosmonaut, prevăzut cu electrozi care vor monitoriza în permanenţă frecvenţa cardiacă, respiratorie, ventilarea, consumul de oxigen, temperatura.

În timpul testelor, reacţia cardiacă şi respiratorie a minerilor a fost perfectă, lucru care sugerează că nu ar trebui să existe vreo problemă previzibilă în timpul ascensiunii, a declarat Jean Romagnoli, medicul sportiv al echipei de monitorizare.

Însă, nimeni nu este la adăpost de un eventual atac de panică.

Există riscul ca unele roci să se desprindă, blocând avansarea nacelei cu un diametru de doar 53 de centimetri, într-un puţ cu diametrul între 66 şi 70 de centimetri, subliniază Omar Gallardo, inginer în mine din cadrul Universităţii din Santiago.

Acest lucru este posibil, deoarece urcă într-un modul care se deplasează contra unei roci dure, cu o traiectorie supusă unor zdruncinături, condensării şi unei călduri de 30 de grade, a apreciat ministrul Sănătăţii, Jaime Manalich.

Întotodeauna există riscuri de transportare în plan vertical a unor persoane, a declarat inginerul Andres Sougarret.

Ele ţin de transportul de persoane în general, de căderea de roci sau de detaşarea vreunei părţi a nacelei, a precizat el. "Dar vom avea mijloacele să-i deblocăm", a adăugat inginerul.

Testele reale de "deplasare" cu o nacelă goală au fost încununate cu succes, a dat asigurări, luni, ministrul Minelor.

Trasă cu macaraua, nacela metalică lungă de patru metri şi cu o greutate de 450 de kilograme, va parcurge cei 622 de metri în aproximativ 15 minute, cu o viteză ceva mai mică decât un ascensor "vechi", potrivit calculelor presei.

Incluzând timpul de pregătire pentru fiecare călătorie, autorităţile apreciază că va fi nevoie de aproximativ o oră pentru fiecare miner. Operaţiunea va putea fi încheiată în una-două zile.

În cazul apariţiei unei probleme, minerul va putea detaşa habitaclul nacelei şi efectua o coborâre lentă, cu ajutorul roţilor amplasate în părţi.

Mai multe