Ministerul de Externe anunţă: 1.000 de români sunt în zona afectată de inundaţii. Nu se afla niciunul printre victime

21 iunie 2014 18:29   Actualitate
Ultima actualizare:

Ambasada României de la Sofia estimează, pe baza apelurilor telefonice, că numărul românilor afectaţii de inundaţiile de pe litoralul bulgăresc este de aproximativ 1.000, informează Mediafax.

"Ambasada României la Sofia a fost contactată de mai mulți cetățeni români aflați pe litoralul bulgăresc care au prezentat situația dificilă în care se află în stațiunea Albena, care a fost cea mai afectată de inundații. Nu există date oficiale privind numărul turiștilor români aflați în această stațiune, însă după estimările misiunii diplomatice, efectuate pe baza apelurilor telefonice, numărul acestora ar putea fi de aproximativ 1.000 de persoane", a comunicat Ministerul de Externe român.

Din datele obținute de la autoritățile bulgare rezultă că printre victime nu sunt cetățeni români.

Un reprezentant al ambasadei (consulul onorific al României la Burgas) se află deja la fața locului pentru acordarea asistenţei consulare cetățenilor români din Albena, urmând ca alţi doi reprezentanti ai misiunii diplomatice să ajungă în cel mai scurt timp.

MAE îi informează pe cetățenii români aflați în situații deosebite în stațiunile bulgăresti afectate de recentele inundații pot apela telefonul de urgență al ambasadei: 00359 879 440 758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să manifeste prudenţă dacă se află sau se deplasează pe teritoriul Bulgariei și să consulte site-urile de specialitate şi pagina de internet www.mae.ro pentru informaţii actualizate.

Mai multe