Ministerul Sănătăţii va analiza cazurile de pensionare pe caz de boală

28 ianuarie 2010 16:15   Actualitate
Ultima actualizare:

"Există un judeţ căruia i s-a retras dreptul de acorda pensionări medicale şi toţi trebuie să vină la Bucureşti. Dar altă soluţie de control al statului, în prezent, asupra unui judeţ nu prea există. De aceea vă vorbesc despre descentralizare", a spus ministrul.

Acesta a precizat că ministerul va lua măsuri drastice acolo unde, în urma anchetei, vor rezulta discrepanţe majore în ceea ce priveşte numărul de pensionaţi pe caz de boală.

"Deşi nu se pot face distincţii de genul acesta, acolo unde am dublu de pensionaţi la acelaşi nivel al judeţului faţă de alt judeţ, acolo evident am o problemă şi vom lua măsuri. Întotdeauna când iei o măsură radicală vor fi loviţi şi cei care nu merită, pentru că la orice soluţie radicală nu-i poţi lovi doar pe cei care abuzează de sistem", a mai spus Attila Cseke.

Ministrul a precizat că a primit un e-mail din partea unui cetăţean român care lucrează în Italia şi care i-a relatat că în 5 zile de concediu medical a fost vizitat de trei ori de poliţişti, pentru a se vedea dacă se află la domiciliu.

"M-a pus pe gânduri. Există soluţii la ceea ce vedem că se întâmplă", a conchis ministrul Sănătăţii.

Mai multe