Ministrul finanţelor, sechestrat de angajaţi

13 octombrie 2010 19:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Bugetarii au pornit războiul împotriva guvernului. Sute de salariaţi ai Ministerului de Finanţe şi ai ANAF au pus stăpânire, ieri, pe instituţie şi au cerut demisia ministrului. Ca la un semn, sute de colegi de-ai lor din ţară au încetat lucrul, într-o grevă spontană.

Funcţionarii din finanţe, din toată ţara, sunt furioşi pentru că nu au mai primit stimulentele.

Înainte de tăierile lui Boc, ei luau cota parte procentuală din amenzile aplicate pentru munca la negru, contrabandă şi evaziune fiscală.

Acum, veniturile lor au scăzut cu circa 60%, iar salariile lor au ajuns între 400 şi 1.000 de lei, spune Sebastian Oprescu, liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.

Protestul spontan a izbucnit la Bucureşti, la ora 14.00, şi s-a extins în aproape toate oraşele ţării. Dacă în judeţe situaţia s-a calmat la închiderea programului, în Bucureşti, angajaţii Ministerului Finanţelor au rămas şi după orele de lucru ca să-l aştepte pe ministru pentru a le asculta nemulţumirile.

Ghinion pentru Gheorghe Ialomiţianu! Nu numai că i-au strigat "Hoţii!", "Demisia!", protestatarii l-au şi blocat în birou, în jurul orei 20.30. La aceeaşi oră, la Ministerul de Finanţe s-au alăturat protestului mai mulţi poliţişti din Capitală, care spun că şi ei se află "într-o situaţie disperată".

Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, a încercat un dialog cu protestatarii, s-a urcat pe un scaun şi a încercat să vorbească funcţionarilor nervoşi, dar a fost huiduit îndelung.

La ora 21.00, la Ministerul Finanţelor a apărut şi un sindicalist de la "Spiru Haret" care le-a transmis finanţiştilor că profesorii sunt alături de ei. La ora 22.00, Ialomiţianu a fost scos din minister în siguranţă. Mai mulţi SPP-işti au făcut cordon în jurul demnitarului pentru a-l feri de furia angajaţilor.

Ora 19.00 - Ministrul vine de la şedinţa de Guvern

Ora 19.30 - Ialomiţianu vrea să părăsească ministerul dar oamenii îl blochează şi-l întorc în birou

Angajaţii din Braşov au ieşit în faţa instituţiei, solidari cu colegii din Capitală

Funcţionarii din Cluj au oprit lucrul şi nu au încasat nici un leu de la firme, dar au fost nevoiţi să recupereze după program

Angajaţii din Constanţa au ocupat instituţia şi s-au organizat pentru un protest de amploare

Timp de două ore nu a lucrat nici un funcţionar, nemulţumiţi că veniturile au scăzut cu până la 60%

Balada finanţistului

Şi dacă preţurile crescDe se cutremur plopii,E ca de pâine şi salamSă nu te mai apropii.

Şi dacă mândrul nostru leuE astăzi cât pisica,E ca să nu te mai alegiÎn viaţă cu nimica.

Şi dacă ne-aruncăm în lacStrăfundu-i atingându-l,E ca durerea s-o descarcMinistrul înjurându-l.

Şi dacă banii nu ne-ajungDe trece ziua, luna,E ca aminte să-mi aducDe Boc întotdeauna.

Mai multe