Minivacanţa de Rusalii în Deltă costă sub 100 de euro - FOTO/VIDEO

20 mai 2010 19:11   Actualitate
Ultima actualizare:

Românii vor avea liber luni, aşadar vor avea parte de un weekend prelungit. Sute de turişti şi-au făcut deja rezervări pentru a petrece Rusaliile în Delta Dunării. Preţurile sunt atractive, iar meteorologii anunţă că vremea va fi caldă.

Aranjează-ţi singur concediul. Accesează Click Servicii!

Prognoza meteo e promiţătoare, aşa că temerarii vor putea face şi o baie în mare. Sulina, cel mai estic oraş din ţară, oferă turiştilor acces atât la Marea Neagră, cât şi la Delta Dunării. Pensiunile de aici s-au pregătit deja pentru sezon astfel încât posibilităţile de cazare sunt variate, scrie Adevărul.

Vezi aici mai multe imagini din Delta Dunării

„Suntem deja asaltaţi cu cereri de rezervări pentru sfârşitul de săptămână de Rusalii. Avem camere duble la preţul de 100 de lei. Cele trei mese costă 70 de lei de persoană”, a declarat Sorin Solotchin, patronul pensiunii Sellina din Sulina.Plimbări romantice cu barca

După mesele tradiţionale nimic nu poate fi mai reconfortant decât o plimbare cu barca, destinaţiile fiind deosebite.

Amatorii de pescuit sportiv pot ajunge uşor la lacurile Roşu, Roşuleţ sau Puiu. De la pensiuni se pot închiria unelte de pescuit.

Relaxare la Mila 35

Oferte pentru minivacanţa de Rusalii a pregătit şi complexul turistic Mila 35, care se află în apropiere de Tulcea.

Transferul turiştilor se face cu şalupele rapide din portul Tulcea. Pachetul de servicii pentru cele trei zile de Rusalii include transportul tur-retur de la Tulcea la complex, trei nopţi de cazare cu mic dejun şi diverse oportunităţi de petrecere a timpului liber. Costă trei sute de lei de persoană.

Ai vizitat Delta Dunării? Intră pe forum şi povesteşte impresiile de călătorie!

„Oferim un cocktail de bun-venit, foc de tabără, pescuit sportiv în iazul propriu, teren de sport, piscină. Cei care vor să se plimbe pot opta pentru vizitarea Deltei pe traseele turistice existente, cu ambarcaţiuni rapide. Avem program de discotecă seara, biliard“, a declarat patronul complexului, omul de afaceri Cornel Georgescu.

Citeşte şi:

Enisala Safari Village, vacanţă exotică în România - FOTO/VIDEO

Neamţ, călătorie prin ţinutul mănăstirilor - FOTO

Turism pe urmele masonilor de altădată - FOTO

Maramureş, locul unde oamenii au oprit timpul - FOTO

Avrig, paradisul pierdut al baronului von Brukenthal - VIDEO

Mai multe