Minora Prinţului Andrew a trecut şi prin patul actorilor celebri
Scandalul sexual în care este implicat Prinţul Andrew (54 de ani) al Marii Britanii devine tot mai interesant.
Nume sonore apar pe lista celor care ar fi participat la orgii cu minore pe insula Little St. James. Este vorba despre actorii Alec Baldwin (56 de ani) şi Elizabeth Hurley (49 de ani), solistul trupei britanice The Rolling Stones, Mick Jagger (71 de ani), dar şi fostul premier britanic, Tony Blair (61 de ani).
Surse din anchetă spun că cei patru au fost trecuţi pe lista suspecţilor după ce tribunalul care judecă acest caz a pus mâna pe agenda personală a afaceristului american Jeffrey Epstein (61 de ani), care include 97 de pagini cu dovezi incriminatorii. Lista mai include o serie de politicieni din SUA, Marea Britanie şi Israel.
Scandalul stârnit de tânăra Virginia Roberts (30 de ani), care susţine că a fost folosită drept sclavă sexuală pe când avea doar 17 ani, a căpătat amploare, după ce şi numele fostului preşedinte american, Bill Clinton, de 68 de ani, a fost menţionat în dosarul deschis împotriva Ducelui de York.