Mircea Badea are un nou rival, pe tronsonul lui. Cine este şi la ce televiziune?
Mircea Badea se mai luptă cu o emisiune pentru audienţă, în afara celei realizate de Banciu, la B1TV.
Prima TV lansează, din 4 februarie, Gazeta de perete, o emisiune de revista presei prezentată de actorul Augustin Julea. Pe lângă „satira politică”, formatul va avea rubrici și reportaje (de luni până joi, de la ora 23.00).
„Augustin Julea n-are mogul, n-are partid, n-are rude de angajat la stat, de aceea îi dă pe toţi la “Gazeta de perete””, conform paginademedia.ro
Augustin Julea: „Cei mai copţi dintre noi ştiu foarte bine ce era "Gazeta de perete" în vremurile de tristă amintire. Un dulăpior fixat la intrarea în intreprinderea socialistă, obligatoriu închis cu lacăt, prin ale cărei uşi de sticlă vedea tot angajatu’ cine este afişat la "Aşa, DA" şi cine la "Aşa, NU".
Cu alte cuvinte, acolo erau înfierate moravurile epocii dar şi lăudate elementele de mândrie ale societăţii”.