Mircea Lucescu îi ia apărarea lui Răzvan
Lucescu senior a declarat că i-a plăcut felul în care s-au mişcat jucătorii români. "Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor. La început, până aproape de 0-1, am dominat categoric, am recuperat multe baloane. Am văzut pressing şi determinare. Greşeli am făcut din precipitare sau nesiguranţă, nu din calitate tehnică. Există prea multă presiune nejustificată, care la un moment dat se transformă în lipsă de luciditate. România a jucat cu mulţi debutanţi, oameni fără o bogată experienţă, în timp ce Israelul a dovedit o stăpînire mai mare", a spus Mircea Lucescu pentru Gazeta Sporturilor.
Lucescu a adăugat că mulţi din cei care au judecat jocul echipei naţionale a României sunt "nepoftiţi". "La noi prea judecă toţi nepoftiţii, care visează să obţină avantaje dintr-o situaţie de acest gen. Oameni care n-au avut succese, fie ca antrenori, fie ca şi conducători. Sfaturi pozitive nu se înghesuie să dea nimeni, dar cînd e vorba de lucruri negative apar mereu personaje care n-au demonstrat niciodată că sunt capabile de performanţă, de o gândire constructivă", a mai spus "Il Luce".