Mirela Boureanu Vaida, amintiri din perioada liceului: «Mă curtau doi băieţi cu aceleaşi nume»

24 februarie 2012 12:51   Actualitate
Ultima actualizare:

Mirela Boureanu Vaida, prezentatoarea show-ului matrimonial "Mireasă pentru fiul meu", se amuză copios atunci când îşi aminteşte de perioada liceului.

Prezentatoarea TV are ce povesti despre cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei. Elevă de liceu fiind, Mirela a fost curată de doi băieţi, amendată şi udată cu apă din cap până-n picioare, toate în aceeaşi zi, într-un cumul de întâmplări despre care îşi aminteşte acum cu mare drag.

Vedeta a fost elevă la Liceul de Informatică din Iaşi, având în clasa a X-a doi admiratori cu acelaşi nume şi, culmea, cu aceeaşi dată de naştere. Dorind să le facă o surpriză amândurora, ea le-a dat întâlnire în aceeaşi zi, la ore diferite, dar ceea ce a ieşit a fost departe de planurile pe care şi le făcuse pentru ziua respectivă.

"La un moment dat, mă curtau doi băieţi din licee diferite, cu acelaşi nume şi născuţi în aceeaşi dată. Eu ştiam că e ziua lor şi că am întâlnire cu ambii, în parcul Copou, lânga liceu, dar, tocmai pentru că aveau acelaşi nume, nu mai ştiam exact cu care dintre ei stabilisem prima întâlnire, iar telefoane mobile nu existau pe atunci.

M-am învoit de la dirigintă, am plecat spre parc, unde mă aştepta cel de care îmi plăcea mai puţin, spre dezamăgirea mea. Îmi adusese un trandafir roşu, ne-am plimbat şi la un moment dat, ne-am aşezat pe-o banca. Imediat langa parcul Copou, gard în gard, e o unitate militară, plină de soldaţi, pe atunci armata era obligatorie. Stând pe bancă, râzând, chicotind, ne-am trezit cu o pungă de apă în cap, care ne-a facut fleaşcă pe amândoi, de la un soldat aflat în captivitate"

Întâmplările amuzante nu aveau să se oprească aici, Mirela fiind amendată la nici cinci minute după ce a fost udată cu apă, pentru că a călcat iarba din parc.

Întoarsă la liceu, ea a avut parte de o surpriză din partea celuilalt admirator.

"În faţa liceului mă aştepta celălalt băiat cu care aveam întâlnire şi a cărui zi era..... aşa că m-am furişat pe la intrarea profesorilor, ca să nu mă vadă, am apelat la câteva colege sa-mi imprumute un tricou uscat şi am coborât ca o floricică să mă întâlnesc cu el ... mă aştepta tot cu un trandafir roşu în mână, se inţelege!

După ore, cu un trandafir în ghiozdan şi cu unul în mână, am plecat în plimbare spre casă...convinsă fiind că îmi ajunsese tot ce se întâmplase în ziua  aceea. În casă nu ştiam cum să intru, cu tricou străin şi doi trandafiri roşii că mă lua tata la întrebări.. Aşa că am îmbrăcat din nou tricoul ud şi am înfipt trandafirii în ghiveciul cu trandafirul japonez de la uşa apartamentului. Peste vreo câteva zile descoperea mama că în ghiveciul ei cu trandafir japonez erau vreo cinci alţi trandafiri, infipţi în pământ...m-a întrebat dacă ştiam ceva de ei... normal că habar nu aveam! A fost prima şi ultima mea chiuleala din liceu

Mai multe