Mititelu: "Vrem Cupa României"
''Era timpul să mai avem şi noi o seară fericită. Era timpul să ne revenim! O să vedeţi că şi în campionat vom reuşi să ne redresăm. Meciurile considerate acasă ale Universităţii se vor disputa pe Arena Municipal din Severin. De 19 ani nu i-a păsat nimănui de acest brand, care este al oraşului Craiova. Eu recunosc ca este brandul Craiovei, aparţine Craiovei şi regiunii Oltenia. Iubirea alb-albastră nu există decât din când în când, când echipa merge bine. Eu mi-am cheltuit averea şi mi-am pus sufletul pentru echipa asta, cu toate că am greşit şi eu, recunosc, dar buna-credinţă nimeni nu poate sa mi-o conteste. În schimb, oraşul Craiova şi-a bătut joc efectiv prin nepăsare'', a spus Mititelu.
După cum informează site-ul oficial al clubului, finanţatorul a mai menţionat: ''Mi-am dorit mereu trofeul Cupa României - Timişoreana la fotbal, dar nu am putut. Dorel Stoica mi-a dat un telefon şi şi-a manifestat intenţia de a se întoarce la echipă, susţinând că nu poate să stea deoparte când echipa trece prin momente grele şi departe de băieţi. Acest lucru m-a impresionat foarte mult, m-am înţeles cu el şi s-a întors''.
Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana la fotbal, după ce a învins miercuri seara pe Poli Iaşi cu scorul de 3-0 (2-0), în deplasare, într-un meci din optimile de finală.
Universitatea, la prima victorie la Iaşi după 24 de ani, s-a impus prin golurile marcate de fraţii Costea, Mihai (26 - penalty, 42) şi Florin (87).