Monica Anghel şi fiul ei, Aviv, prima apariție publică - FOTO

28 mai 2012 11:37
Ultima actualizare:
Monica Anghel și fiul ei Aviv

Sâmbătă, 26 mai, echipa Europa FM a sărbătorit 12 ani de la prima emisie, într-un studio special amenajat în Băneasa Shopping City.

Gazda evenimentului, George Zafiu, cel care a vorbit pentru prima oară la Europa FM în urmă cu 12 ani i-a avut ca invitaţi pe: Horia Brenciu, Loredana, Inna, Vunk, Bere Gratis, Vama, Bosquito, Alexandra Ungureanu, Keo, Smiley, Răzvan Fodor, Hi-Q, Amalia Năstase, Robert Turcescu, Gabriel Cotabiţă, Mihai Pocorschi, Mugurel Vrabete, Taxi şi matinalii de la Radio 21.

aviv

Realizatorii matinalului Europa FM, Monica Anghel şi Bogdan Miu nu au lipsit de la eveniment. Monica şi-a făcut apariţia pentru prima oară în public alături de Aviv, fiul ei în vârstă de 2 ani. Acesta a demonstrat că o moşteneşte întrutotul pe mama lui. Timp de două ore Aviv a dansat, a vorbit la microfon cu ascultătorii Europa FM şi s-a înţeles din priviri cu Bogdan Miu.

Inna

Horia Brenciu şi Orchestra lui au fost atracţia zilei electrizând publicul cu un recital de jumătate de oră. Pe langă rolul de artist pe care şi l-a consolidat foarte bine, Horia Brenciu a fost cameramanul acțiunii din 26 mai, dând indicaţii preţioase celor implicaţi.

europa fm

Apariţia Innei pe scena unde era amenajat studioul Europa FM a fost un alt moment important care a produs o mare îmbulzeală în rândul sutelor de oameni strânşi în mall pentru a sărbători ziua radioului. Aceasta a cântat live noul single "Tu şi eu" s-a fotografiat şi a oferit autografe fiecărui fan în parte.

europa

Loredana şi Smiley au fost cei care au încheiat transmisiunea de opt ore din Băneasa Shopping City, cântând „La mulţi ani!" împreună cu ascultătorii Europa FM prezenţi la faţa locului.

Mai multe