Monica Gabor, la un pas de leşin la tribunal
Ionuţ Dojană, avocatul Monicăi, a declarat că fosta doamnă Columbeanu nu s-a simţit rău, ci că a avut emoţii.
„Nu i s-a făcut rău, doar a avut emoţii. Noi ne aşteptam că ne vom judeca astăzi, însă avocaţii domnului Columbeanu au folosit toate mijloacele pentru a amâna cauza. Ei doresc să amâne cât mai mult procesul, pentru a fi strămutat procesul de la Tribunalul Bucureşti. Domnul Columbeanu consideră că nu va fi judecat corect al Tribunalul Bucureşti”, a declarat Ionuţ Dojană, pentru emisiunea „Acces direct”, de la Antena 1.
Irina Columbeanu, ar trebui să se întoarcă la tatăl ei, la sfârşitul acestei săptămâni, însă avocatul Ionuţ Dojană susţine că Monica ar putea să o oprească pe fiica ei cel puţin până pe 20 august.
„Monica ar putea invoca o altă hotărâre judecătorească, care este în favoare ei, şi să ţină copilul până pe 20 august. Pe de altă parte, ar putea invoca refuzul domnului Columbeanu de a îi da paşaportul copilului, pentru a pleca cu el în Statele Unite. Domnul Columbeanu a încălcat hotărârea judecătorească care prevedea că Monica Gabor putea să iasă cu fetiţa din ţară. Nu ştiu ce se va întâmpla până vineri, vom vedea”, a adăugat avocatul.
În schimb, Irinel Columbeanu este optimist. El a ieşit zâmbind de la tribunal. „Irina se va întoarce duminică seara la Izvorani. Mi-a fost dor se ea”, a declarat Irinel Columbeau.
Citeşte şi:
Bătălia pentru Irina continuă: Fetiţa a rămas la Irinel Columbeanu până la termenul următor!
EXCLUSIV! «Irinel Columbeanu a vrut să mă sperie la proces cu un bodyguard interlop»