Monica Gabor, praf în afaceri. Uite ce a păţit
Firmele Monicăi Gabor din România par să aibă mari probleme financiare şi nu se bucură deloc de succesul scontat.
Astfel, potrivit www.ziarulring.ro, cele trei firme care au fost deţinute de Monica în România, SC Talent Factory SRL, SC Monica Gabor Media SRL şi SC Monica Columbeanu Media SRL, nu au deloc un istoric bun.
SC Talent Factory SRL a fost lichidată în primăvara acestui an, mai precis în luna mai, în ceea ce priveşte celelalte două firme ale vedetei lucrurile nu sunt deloc simple. SC Monica Columbeanu Media SRL, înfiinţată în septembrie 2006 şi având ca obiect de activitate producţia cinematografică, video şi de programe de televiziune, s-a bucurat de succes doar în primul an de activitate când Monica a declarat un profit net de 177.715 lei. În următorii ani pentru care a fost depus bilanţul contabil, SC Monica Columbeanu Media SRL a mers pe pierdere. Mai mult, începând cu 10 septembrie, această firmă se află sub sechestru asigurător.
Totodată, Monica Gabor a fost chemată, în luna iulie, în faţa instanţei de Direcţia Generală a Finanţelor Municipiului Bucureşti care a dat în judecată SC Monica Gabor Media SRL.
Prima înfăţişare a avut loc pe 10 octombrie, procesul însă fiind amânat, din cauza lipsei de procedură, pentru luna noiembrie. SC Monica Gabor SRL este prima firmă deţinută de vedetă, fiind înfiinţată chiar înainte de căsătoria Monicăi cu Irinel Columbeanu. În acte, firma aflată acum în lichidare apare ca fiind în pierdere încă din primul an de funcţionare. Ba, chiar mai mult, firma apare pe lista datornicilor către bugetul de stat, listă actualizată pe 30 iunie a.c., cu suma de 7.329 lei, anunţă sursa citată.
FOTO Monica Gabor, la limita puterilor! «Dumnezeu mi-a frânt inima!»
FOTO Incredibil! Drama Monicăi Gabor: «Am fost violată şi vândută pe 1.000 de dolari»