Moş Crăciun 2010 vine pe frânghie

16 decembrie 2010 18:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Anul acesta, Moş Crăciun ne va surprinde. Serios! Varianta clasică a Moşului care bate la uşă va fi înlocuită cu cea în care bătrânelul coboară pe coardă de pe bloc.

O privire atentă şi o analiză serioasă asupra blocului pe care trebuie să-l escaladeze. Aşa va începe activitatea unui Moş Crăciun specific anului 2010.

Pentru că trebuie să ţină pasul cu timpul, moşul a renunţat la ipostaza în care ia liftul sau bate la uşă şi a adoptat varianta „alpinistă".

Îşi studiază terenul cu o zi înainte, iar la data stabilită îşi pune bujori în obraji şi o ţinută impecabilă de alb şi roşu. Totul pentru a escalada imobilul în care îl aşteaptă copiii.

Cam acesta este jobul de sezon al lui Valer, un tânăr de 32 de ani, din Deva. „Intru fie pe geam, fie pe balcon. Cel mai înalt etaj pe care l-am escaladat a fost etajul zece şi nu am avut niciodată nici un accident. Când se trezesc cu mine în casă, copiii fie sar în sus de bucurie, fie se sperie şi plâng până se obişnuiesc cu ideea", a declarat Valer.

Acesta va avea o perioadă grea în zilele următoare, întrucât se aşteaptă la creşterea cererilor pentru un Moş Crăciun care coboară pe coardă.

Ştie din experienţa de anul trecut că hunedorenii se gândesc la o astfel de surpriză pentru copiii lor cu două-trei zile înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului. Tocmai de aceea are un coordonator care-i „semnează" contractele cu cei care-l „angajează".

Dacă vrea un Moş Crăciun clasic, o familie cu unul sau doi copii trebuie să scoată din buzunar suma de 100 de lei, pentru o prestaţie de circa 30 de minute.

Dacă optează însă pentru un Moş Crăciun alpinist, tariful se triplează, în funcţie de etaj şi ajutorul de care Moşul are nevoie, întrucât vă poate aduce în casă şi Crăciuniţe.

„Chiar dacă e criză, acest gen de servicii e din ce în ce mai cerut. Intervine cererea şi abia apoi oferta. Părinţii fac orice pentru a-şi vedea copiii zâmbind. E o afacere din care se câştigă în funcţie de numărul de prichindei, durata prestaţiei şi condiţiile de asigurare, pentru că e vorba şi de riscul la înălţime", a declarat Roxana Olşanschi, impresarul Moşului.

Mai multe