Motivul pentru care această tânără nu s-a mai tuns de 5 ani. Secretul părului care ajunge la pământ
Malgorzata Kulczyk are 34 de ani, locuieşte în Londra şi nu a mai fost pe la coafor de cinci ani. Blondă natural, ea a povestit pentru ”Daily Mail” că nu se va tunde niciodată, pentru că părul lung îi atrage pe bărbaţi la ea ca un magnet.
Are doar 1,57 metri înălţime şi părul îi ajunge până la pământ. Uneori mai calcă pe el, dar nu vrea să renunţe la cosiţele care i-au adus celebritatea în Regatul Unit, după ce a început să posteze fotografii cu ele în 2016. Malgorzata Kulczyk s-a născut în Polonia şi a început să îşi lase părul să crească încă de la 7 ani, a povestit ea. Însă în 2015 a trebuit să îşi facă programare la coafor pentru că o parte dintre şuviţe i se arseseră din cauza unei soluţii de păr.
Secretul firului ei lung şi puternic e o soluţie pe care şi-o prepară în casă, amestecând mai multe uleiuri vegetale, pe care o aplică pe păr cu o jumătate de oră înainte să facă baie. ”Nu am siluetă de sirenă, sunt puţin mai înaltă decât un copil de clasa a VIII-a şi nu am nici o faţă de păpuşă care să-i cucerească pe bărbaţi. Singurul avantaj al meu în competiţia cu celelalte femei este părul”, a explicat poloneza motivul pentru care nu a mai băgat foarfeca în păr. Însă părul lung îi ocupă tot timpul: se spală de trei ori pe săptămână, îl împleteşte în peste 218 feluri diferite şi, atunci când e frig afară şi nu vrea să poarte eşarfă, îl rulează în jurul gâtului.
”Oamenii sunt invidioşi pe mine şi cred că am extensii de păr. De fapt aşa am început să postez pe Instagram fotografii cu mine: cineva mi-a spus că e păr fals şi m-a ambiţionat să demonstrez contrariul”, a mai adăugat ea. Pentru a nu avea probleme cu firul de păr Malgorzata respectă câteva reguli: mănâncă multe legume şi fructe, bea cel puţin patru litri de apă pe zi, face mişcare plimbându-se zilnic 7 km şi evită stresul. Nu şi-a vopsit niciodată părul şi foloseşte acelaşi şampon de urzică pe care i-l punea pe cap mama ei, în copilărie.