Mutu a ratat antrenamentul de luni al naţionalei
Echipa naţională a României a efectuat, luni, la Centrul de Fotbal de la Mogoşoaia, primul antrenament după reunirea în vederea meciurilor cu Franţa şi Austria, şedinţă de pregătire la care atacantul Adrian Mutu nu a participat. Antrenamentul a început cu 10 minute mai devreme decât ora anunţată iniţial, 18:00, iar noutatea a fost, pe lângă absenţa lui Mutu, care a efectuat o refacere la bazin, prezenţa portarului de la juniori, Abraham Gabriel, care a efectuat toată şedinţa de pregătire alături de tricolori.
Jucătorii care au evoluat duminică la echipele de club au efectuat doar alergări şi mişcări de stretching sub comanda secundului Bogdan Stelea. Aceştia sunt Tătăruşanu, Pantilimon, Coman, Chivu, Max Nicu, Mara, Codrea, Ad. Cristea şi Surdu. Mai mult, după 25 de minute ei s-au retras la bazin, unde au efectuat recuperare.
Ceilalţi fotbalişti au fost împărţiţi în două grupe: portocaliii - M. Constantin, Mazilu, Rădoi, Maftei, Neşu, Roman şi Apostol; verzii - Goian, Raţ, Marica, Săpunaru, Lazăr. La verzi a evoluat şi selecţionerul Răzvan Lucescu, în timp ce la portocalii s-a băgat la joc Daniel Prodan.
S-a trecut apoi la un meci şcoală, în care portari au fost secundul Bogdan Stelea şi juniorul Abraham Gabriel. În cele din urmă s-au impus verzii, iar portocaliii au fost obligaţi să facă flotări, ei fiind pedepsiţi după înfrângere.
La finalul şedinţei de pregătire, mai mulţi jucători au executat lovituri libere de la circa 16 metri, iar remarcatul a fost fundaşul lui Şahtior, Răzvan Raţ, care a reuşit câteva execuţii de excepţie. În acelaşi timp, selecţionerul Răzvan Lucescu a discutat câteva minute separat cu atacantul lui VfB Stuttgart, Ciprian Marica.
România va juca în preliminariile Campionatului Mondial din 2010 împotriva Franţei şi Austriei. Prima dintre partide va avea loc la data de 5 septembrie, pe arena Stade de France din Saint-Denis. Al doilea joc se va disputa la 9 septembrie, pe stadionul Steaua.