Mutu neagă zvonurile: «Soţia mea nu e gravidă!»
După ce toată lumea l-a felicitat pentru că va fi tată, Adrian Mutu dezminte zvonurile din presa italiană: Consuelo nu este însărcinată.
Presa italiană relata în urmă cu câteva zile că sarcina este într-un stadiu destul de avansat, subliniind că cei doi au aflat deja că vor avea un băiat. Până şi mama briliantului a aflat din presă că va deveni bunică, dar se pare că s-a bucurat degeaba.
”Soţia nu este gravidă!” a declarat Adrian Mutu în exclusivitate pentru Ring.
Mutu are trei copii din cele două căsătorii. Primul născut se numeşte Mario (opt ani) şi a rezultat din căsnicia cu actriţa Alexandra Dinu, de care fotbalistul a divorţat în 2003.
Din relaţia cu actuala soţie, Consuelo, Adrian are două fete, Adriana Lea (patru ani) şi Maya Vega (doi ani). Ca să arate tuturor cât de mult îşi iubeşte copiii, "Briliantul" şi-a tatuat numele acestora pe diferite părţi ale corpului.