N-a rezistat presiunii şi s-a sinucis la doar o zi de la nuntă
Potrivit New York Post, bărbatul se numea Fernando Brazier şi avea 28 de ani. Înainte de a-şi pune capăt zilelor în râul Harlem, el i-a scris proaspetei soţii că nu mai poate suporta situaţia. Alături de biletul de adio, femeia a găsit şi verigheta.
El a lăsat şi câteva indicii privind locul ales pentru a se arunca în apă, iar detaliile i-au ajutat pe oamenii legii să-i recupereze trupul. Chiar dacă se aşteaptă încă rezultatul examinării toxicologice, medicii legişti sunt tentaţi să considere drept unică ipoteză sinuciderea.
"Avea probleme, iar în astfel de situaţii ieşea să se plimbe, dar de fiecare dată se întorcea. Dar nu şi de data asta", i-a spus proaspăta văduvă cumnatei sale. Cuplul avea două fetiţe, de cinci ani, respectiv de doi ani şi jumătate, iar relaţiile dintre cei doi datau încă din adolescenţă.
"Mi-a spus că Trudy este o fată bună, dar n-ar fi vrut să se însoare cu ea; se simţea pus sub presiune", a spus sora bărbatului. Însă a făcut acest pas deoaerce voia ca fetele sale să crească într-o familie normală, alături de ambii părinţi, lucru de care el nu avusese parte, după ce părinţii săi au divorţat pe când el era abia un copil.