Năstase, slobod la gură despre ţigani şi unguri. Uite ce are de zis!

7 octombrie 2010 0:08   Actualitate
Ultima actualizare:

Ilie Năstase a vorbit pentru Pro Sport despre situaţia ţiganilor din Franţa şi despre acţiunile preşedintelui Sarkozy.

Totodată, el şi-a exprimat părerea în legătură cu Harghita şi cu drepturile ungurilor din România, comparativ cu drepturile românilor din Ungaria.

CITEŞTE ŞI

Năstase a dus-o pe Brigitte la Paris ca s-o scoată din depresie

Brigitte: «Îl iubesc pe Ilie şi nu renunţ la el!»

"Sarkozy are dreptate in problema ţiganilor. Da, aceasta este părerea mea. Pe mine m-ar deranja să stea cineva cu cortul în faţa casei mele, să mă agaseze prin cerşit, să-mi sperie copiii care se joacă", a declarat Nastase, la Paris, pentru Pro Sport, potrivit Pro Tv.

El a mai afirmat ca seful statului francez şi-a apărat cetăţenii, aşa cum ar trebui să facă şi preşedintele României. Năstase consideră că problema romilor trebuie rezolvată de români, nu de francezi.

"Am ajuns să merg pe Champs Elysees cu mâna pe buzunar de teama hoţilor. Mai nou s-au şmecherit, îşi lasă barbă şi se îmbracă precum musulmanii, ca să pară că sunt altcineva", a mai spus Năstase, potrivit sursei citate.

"Ştiţi ce aş fi făcut eu dacă eram preşedintele României? I-aş fi trimis pe ţigani în Harghita, că oricum acolo sunt foarte mulţi maghiari şi vreo 12 români. Le-aş crea condiţii. În felul acesta s-ar schimba şi componenţa etnică a zonei. Ceauşescu a greşit. Trebuia să facă în Harghita ce au făcut ruşii în Basarabia. Eu aş vrea ca şi românii din Ungaria să aibă aceleaşi drepturi cu maghiarii din România", a mai afirmat fostul tenisman.

Mai multe