Naşul Elenei, ceasuri de 60.000 €

9 august 2012 15:36   Actualitate
Ultima actualizare:

Nuntă mare pe 1 septembrie la Snagov! Elena Băsescu va fi dusă la altar de iubitul ei, Bogdan Ionescu, alias Syda. EBA şi-a ales în sfârşit naşul, care va fi chiar şeful ei de partid, deputatul PDL Răzvan Mustea-Şerban.

Fiica cea mică a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, Elena (32 de ani) mai are puţin până va intra în rândul femeilor măritate.

Ea îşi va pune pirostriile pe 1 septembrie, la Palatul Snagov, unde se anunţă o nuntă ca-n poveşti.

Alesul ei este Bogdan Ionescu (32 de ani), alias Syda, cel care i-a fost iubit în ultimii trei ani şi jumătate.

Şi cum mai sunt doar trei săptămâni până la marele eveniment, EBA s-a hotărât în sfârşit în privinţa naşilor.

Cel care o va cununa este Răzvan Mustea-Şerban. Fiul unui om de afaceri din Focşani, acesta are 33 de ani şi a fost susţinut chiar de Elena Băsescu la şefia Tineretului Democrat-Liberal, ajungând apoi ministru al Comunicaţiilor în guvernul Ungureanu.

Potrivit declaraţiei de avere înregistrată în iunie 2011, are o colecţie de ceasuri şi bijuterii estimată la 60.000 de euro, un autoturism Porsche achiziţionat în 2007, o casă în Voluntari cu o suprafaţă de 672 de metri pătraţi şi un teren de 859,59 de metri pătraţi primite ca donaţie în 2007.

Mustea deţine şi o casă de 170 de metri pătraţi, în Bucureşti, cu teren de 540 de metri pătraţi, dobândite în 1996.

Răzvan Mustea şi Aura Mari s-au căsătorit în 2003, tot la Palatul Snagov

Împreună cu soţia, deputatul PDL are conturi în lei şi valută care însumează 40.000 euro.

Fac nunta la Palatul Snagov

Pentru că mai sunt doar trei săptămâni până la nuntă, Elena şi Bogdan se află pe ultima sută de metri cu pregătirile.

Cei doi au trimis deja invitaţiile. Petrecerea va avea loc într-o locaţie selectă, Palatul Snagov.

În acelaşi loc s-au căsătorit şi viitorii naşi. EBA îşi doreşte o petrecere cu specific românesc şi va îmbrăca la nuntă straie populare.

Mai multe