«Naşul» Mircea Sandu: «În zece ani, fotbalul românesc va ajunge pe noi culmi»
1 ianuarie 2011 23:46
Actualitate
Ultima actualizare:
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal consideră că generaţiile de jucători care vin din urmă vor readuce succese pentru cluburile din Liga I şi pentru echipa naţională, făcându-i uitaţi pe Mutu, Chivu şi compania.
"Am încredere că în următorii zece ani, fotbalul românesc va ajunge uşor-uşor pe noi culmi, prin creşterea de copii şi juniori", a declarat Sandu la Digisport.
"Naşul" mai crede că întrecerea internă este "deosebită" datorită competiţiei acerbe.
"Sunt nouă echipe la retrogradare şi nouă echipe care se bat la cupele europene. Deci, dacă ne luam după aceste cifre, avem un campionat deosebit", a spus Mircea Sandu.