Nati Meir, adus la Parchet pentru audieri

20 octombrie 2009 8:59   Actualitate
Ultima actualizare:

Nati Meir a fost adus în cătuşe de la Direcţia Cercetări Penale, unde a ţinut luni noapte, după finalizarea audierilor la poliţie. În jurul orei 24.00 expiră ordonanţa de reţinere dată de poliţişti pe numele acestuia.

Trei persoane au depus, luni, plângeri pe numele lui Nati Meir pentru înşelăciune, una dintre acestea fiind Adi Minune, căruia fostul deputat ar fi trebuit să îi plătească 50.000 de euro pentru promovarea din precampania alegerilor prezidenţiale, a declarat avocatul Violeta Podolian. În numele lui Adi Minune a depus plângere impresarul acestuia, relatează Newsin.

Podolian a precizat că data scadentă a contractului dintre Meir şi Adi Minune era 13 decembrie 2009. Surse judiciare au declarat că Meir i-a plătit cântăreţului o parte din bani, însă în banconte specimen, care nu pot fi folosite pentru plată. Celelalte două plângeri aparţin unor persoane care ar fi cerut un împrumut de 800.000 de euro de la Nati Meir, conform avocatului acestuia. Cei doi ar fi garantat returnarea creditului cu un teren. Nati Meir ar fi spus că face o expertiză pentru evaluarea terenurilor, expertiză pe care le-a cerut celor doi să o plătească. Nati Meir susţine că a plătit evaluarea cu banii respectivi şi că le-ar fi eliberat chitanţă, însă cei doi spun în plângeri că nu s-a făcut nicio expertiză şi nici nu au primit împrumutul.

Nati Meir a fost reţinut, luni seara, în baza unei ordonanţe pe 24 de ore, pentru infracţiunea de înşelăciune, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii au percheziţionat luni biroul lui Nati Meir, în care au găsit mai multe bancnote de 500 de euro care aveau inscripţionat cuvântul "specimen", banii urmând să fie supuşi unei expertize pentru a se verfica autenticitatea lor, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.

Seucan a precizat că o persoană a depus plângere pe numele lui Meir, acuzându-l de falsificare de bani. Denunţătorul a spus că a primit un împrumut în euro de la Nati Meir, iar după ce a luat banii a observat că într-un colţ era scris cuvântul "specimen". "În urma percheziţiilor, am descoperit în biroul lui Nati Meir bancnote la fel ca acelea aduse de persoana care a depus plângerea. Urmează să vedem dacă sunt false şi, dacă da, de unde provin", a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.

Mai multe