10 ani închisoare, după ce a ucis cu 20 de lovituri de bâtă

13 ianuarie 2016 7:52   Național
Ultima actualizare:

A dat cu bâta până nu a mai putut. 20 de lovituri năpraznice cu ciomagul și a ucis un om. Pentru această faptă cumplită, judecătorii l-au trimis după gratii doar zece ani.

Ionuț Marin, din localitatea vasluiană Dumasca, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la zece ani de închisoare după ce a recunoscut că a ucis un cioban cu 20 de lovituri de bâtă pe motiv că i-ar fi furat mai multe oi. El va trebui să plătească familiei victimei  100.000 de lei, daune morale, scrie Mediafax.

Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe Ionuţ Marin, proprietarul unei stâne din judeţul Vaslui, pentru omor pentru o crimă pe care ar fi comis-o în urmă cu trei luni.

Sentinţa dată de către magistraţii vasluieni nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Arestat preventiv pe 5 octombrie 2015, Ionuţ Marin se află şi în prezent încarcerat în Penitenciarul Vaslui.

Mai multe