10 mai. Cele 3 evenimente majore pe care le sărbătorim în această zi

Povestea zilelor de 10 mai începe o dată cu venirea în România (sau Principatele Unite, așa cum era denumirea oficială pe atunci) a prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, desemnat prin plebiscitul din 2 aprilie 1866 ca domnitor al României. El îi urma lui Alexandru Ioan Cuza, cel înlăturat din domnie la 11 februarie în acelaşi an. Aveau să urmeze 48 de ani de domnie glorioasă, ce au însemnat nu doar modernizarea țării și introducerea unui spirit de ordine acolo unde domnea haosul, ci și cucerirea independenței naționale, dar și proclamarea țării ca Regat al României, Carol I devenind primul ei rege. Vreme de 81 de ani, între 1866 și 1947, 10 mai a reprezentat și Ziua Națională a României.

Cum tocmai în acea perioadă, primăvara anului 1866, izbucnise un grav conflict între Prusia - ţara natală a prinţului - şi Imperiul Austriac, conflict ce avea să se transforme, o lună mai târziu, în „războiul de șase săptămâni”, cîștigat de Prusia, Carol a călătorit până în România sub o identitate falsă, Karl Hettingen, pentru a nu cădea în mâinile autorităţilor austriece. Abia când a pus piciorul pe pământ românesc, la Turnu Severin, avându-l alături pe I.C. Brătianu, unul dintre artizanii aducerii lui Carol ca domn, viitorul principe şi-a declinat public adevărata identitate. 

10 mai 1866, sosirea în București și proclamarea lui Carol I ca domnitor al țării

La 10 mai 1866, deci acum 153 de ani, prinţul prusac în vîrstă de doar 27 de ani, intra în Bucureşti aclamat de mulţimile care deja îi aşteptau sosirea şi era escortat până în Dealul Mitropoliei unde a depus jurământul în calitate de Principe domnitor al Principatelor Unite Române, așa cum era, în acel moment, titulatura oficială a statului. La scurtă vreme, prin Constituția din iulie 1866, denumirea țării va fi schimbată în România. Vor urma 48 de ani de domnie cu mari transformări ale statului român, prefigurate de una dintre frazele tănârului domnitor, rostite în discursul ce a urmat jurământului: „Punând picioarele pe acest pământ, am şi devenit român!”. 

10 mai 1877, proclamarea oficială a Independenței

Războiul ruso-turc izbucnit în aprilie 1877 a constituit ocazia ideală pentru ca România, aflată încă sub suzeranitate otomană, să-şi câştige independenţa. Dincolo de aroganţa iniţială a ruşilor, ce refuzaseră ajutorul românesc, implicarea ţării noastre în conflict, implicare oficializată prin actele adoptate de Adunarea Deputaţilor şi de Senat, în zilele de 29 şi 30 aprilie 1877, a dus la înclinarea hotărâtoare a soartei conflictului şi a stabilirii învingătorilor. Pe acest fond, la 9 mai 1877, după o interpelare a deputatului Nicolae Fleva privind situaţia ţării, ministrul de externe din acea perioadă, Mihail Kogălniceanu, rosteşte faimoasele cuvinte: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!”.

A doua zi, la 10 mai, independenţa este aprobată din nou, dar de data aceasta de Camerele reunite, după care domnitorul Carol I promulgă legea şi proclamă Independenţa de Stat a României. În perioada comunistă, pentru a masca legătura cu regalitatea, propaganda oficială a insistat pe data de 9 mai, cea a discursului lui Kogălniceanu, ca zi a proclamării independenţei, Adevărul istoric este, însă, că dincolo de cuvintele marelui om politic român, proclamarea oficială a independenţei de stat a avut loc tot într-un 10 mai, acum 142 de ani.

10 mai 1881, încoronarea lui Carol I ca Rege al României

După 15 ani de la venirea în ţară ca domnitor, Carol I era încoronat Rege, la 10 mai 1881, după ce în prealabil, la 14 martie 1881, Parlamentul a votat ca România să devină regat. Fusese un proces ce durase câțiva ani. Proclamarea independenţei, în 1877, recunoscută şi de marile puteri prin Congresul de Pace de la Berlin din iunie 1878, a deschis calea unui nou pas pentru statul român: cel al transformării în regat cu un rege în fruntea lui. Pentru a combate vocile conservatorilor care îi acuzau că nu doreau proclamarea monarhiei din cauza simpatiei pentru forma de guvernământ republicană, guvernul liberal condus de I. C. Brătianu a prezentat în Parlament - care l-a votat în unanimitate, la 14 martie 1881 - un proiect de lege prin care Carol I era proclamat Rege al României, iar ţara îşi lua titlul de Regat. În aceeaşi zi, legea a fost promulgată de Carol I, iar ceremonia de încoronare a fost stabilită la 10 mai 1881. În acea zi, pe acelaşi Deal al Mitropoliei unde jurase credinţă ţării ca domnitor, cu 15 ani în urmă, Carol I şi-a pus pe cap coroana de Rege al României. Coroana era făcută din oţelul unui tun turcesc capturat la Plevna în timpul Războiului de la 1877. În acelaşi timp, soţia lui, Elisabeta, a fost încoronată ca Regină. Astfel, acum 138 de ani, la 10 mai 1881, se năşteau oficial Regatul României şi Familia lui Regală. Tocmai de aceea, vreme de 81 de ani, între 1866 și 1947, ultimul an de existență al regalității autohtone, ziua de 10 mai a reprezentat și Ziua Națională a României, cu excepția anului 1917, când a fost interzisă de autoritățile germane ce stăpâneau Bucureștiul și o bună parte din țară, dar a fost sărbătorită la Iași, unde se aflau refugiați temporar Regele Ferdinand, Regina Maria. Parlamentul și Guvernul. Generații de români au trăit sărbătorind, în această zi, Ziua Regelui sau Ziua Dinastiei. Din 2015, s-a hotărât ca 10 mai să devină zi de sărbătoare națională, sub numele de Ziua Regalității.