10 tone de gunoaie, adunate din Peştera Scărişoara. Cum distrug românii colțurile de rai pe care le mai avem

22 noiembrie 2024 18:50   Național
Ultima actualizare:

Natura a fost darnică atunci când a înzestrat România. Din păcate, se pare că oamenilor fac parcă totul să distrugă colţurile de rai pe care le mai avem. Ultimul exemplu: Peştera Scărişoara. Într-o amplă acţiune de ecologizare au fost scoase nu mai puţin de 10 tone de gunoaie aruncate de turişti, informează adevarul.ro.

Organizată de angajaţii Parcului Natural Apuseni, împreună cu speologi, alpinişti, angajaţi ai primăriei comunei Gârda de Sus (Alba) şi voluntari, acţiunea de ecologizare a scos la iveală, în aceste zile, mizeria lăsată în urmă de turiştii care ajung la Gheţarul din Peştera Scărişoara din Munţii Apuseni. „Particularitatea acestei intervenţii a constat în specificul peşterii, intrarea se face printr-un aven adânc de 50 metri, ceea ce a impus utilizarea unui sistem de cablu pentru evacuarea deşeurilor pe o verticala de câteva zeci de metri. În cadrul acţiunii, au fost extrase aproximativ 10 tone de deşeuri, de la scări metalice abandonate de câteva decenii ca parte a vechii infrastructuri de vizitare abandonate si până la monede încastrate în blocul de gheaţă. Deşeurile au fost îndepărtate cu succes, mai ales datorită topirii stratelor superioare de gheaţă, fenomen specific perioadei de vară-toamnă”, a informat Parcul Natural Apuseni într-un comunicat. 

Potrivit reprezentanţilor rezervaţiei, acţiunea a avut loc cu sprijinul speologilor şi a alpiniştilor specializaţi în coborârea în astfel de locuri, greu accesibile şi riscante pentru cei mai puţin antrenaţi. „Am coborât în acele zone unde au rămas deşeuri istorice, unele dintre ele bănuim că sunt din anii ‘60. Vorbim de cabluri, de piese de infrastructură metalice, care până acum nu au putut fi scoase pentru că erau încastrate în gheaţă. Din păcate în ultimii ani nivelul de gheaţă este în scădere, datorită temperaturilor foarte ridicate şi lipsei de precipitaţii, iar astăzi putem să găsim cu mai multă uşurinţă aceste elemente de infrastructură care erau blocate în gheaţă şi să le scoatem afară, pentru ca gheţarul să devină mai frumos, cu o imagine cât mai puţin alterată de deşeuri”, a declarat Alin Moş, directorul Parcului Natural Apuseni, conform sursei citate. 

Materialele grele au fost scoase prin avenul de aproape 50 de metri al peşterii cu ajutorul unui utilaj forestier, după ce au fost legate cu corzi. Oamenii au scos din peşteră şi numeroase monede, pe care turiştii le-au aruncat de-a lungul timpului în jurul gheţarului, probabil pentru că ei consideră că le poartă noroc. Numai că monedele aruncate de turişti nu fac decât să deterioreze gheţarul, spun reprezentanţii rezervaţiei.

Peștera Scărișoara, comoara Parcului Natural Apuseni

Aflată în Parcul Natural Apuseni, Peștera Scărișoara adăpostește un bloc de gheață de circa 130.000 de metri cubi, cel mai mare ghețar subteran cunoscut în România. În ultimii ani, încălzirea vremii a dus la topirea parțială a ghețarului. Localnicii foloseau gheața și apa din ghețar, cu mult timp înaite ca acesta să devină o atracție pentru călători. Peştera Scărişoara a fost declarată monument al naturii în România încă din 1938. Este situată la altitudinea de 1.165 de metri, are o lungime de 720 de metri şi o adâncime de 100 de metri. Traseul turistic este format dintr-un aven (puţ vertical) adânc de peste 50 de metri şi un diametru de 50 de metri, echipat cu scări metalice. Gheţarul de la Scărişoara adăposteşte un depozit de gheaţă fosil format în urmă cu circa 4.000 de ani. Blocul de gheaţă are grosimi între 11 şi 36 de metri.

Mai multe