10 trucuri pe care le folosesc magazinele ca să cumperi mai mult

7 februarie 2013 15:41   Național
Ultima actualizare:

Revista Bussines Insider citată de Capital a întocmit un top al celor mai cunoscute şi eficiente metode prin care managerii magazinelor te îmbie la cumpărături şi îţi bagă, indirect, mâna în portofel.

Magazine frumos mirositoare

Raioanele frumos mirositoare, precum cel de patiserie sau de flori sunt puse, de regulă, la intrarea în magazin, pentru a impresiona plăcut clientul încă de la început.

Dacă în magazin nu există astfel de raioane, atunci se folosesc odorizante care să facă atmosfera cât mai plăcută.

Produsele de bază, în spatele magazinului

Produsele de bază sunt aşezate în spatele magazinului deci, trebuie să mergi printre rafturi pentru a ajunge la locul dorit. De multe ori, cumpărătorul este tentat să se oprească în drumul său şi în faţa altor produse pe care nu avea, iniţial, de gând să le cumpere.

Produse aşezate în partea dreaptă a raionului

Produsele cheie sunt poziţionate pe partea dreaptă a raionului deoarece s-a speculat faptul că europenii conduc pe partea dreaptă a drumului şi se crede că acesta este obiceiul şi când vine vorba de cumpărături.

Raioane şi rafturi în linie dreaptă

Raioanele sunt aşezate în linie dreaptă, cumpărătorul fiind nevoit să parcurgă tot raionul pentru a schimba rândul.

Produse aşezate la nivelul ochilor

Produsele pe care magazinul doreşte să le cumperi sunt poziţionate la nivelul ochilor. Pe cele mai ieftine le găseşti pe rafturile de jos, cele scumpe sunt pe rafturile de sus, iar marile branduri - la mijloc. Nici comportamentul copiilor nu a fost neglijat. Produsele scumpe - dulciuri, cereale, jucării - sunt poziţionate la nivelul ochilor celor mici.

Nu cumpăra nimicuri de la casa de marcat!

Înainte de a achita ceea ce deja au cumpărat, clienţii trebuie să stea la coadă. În acest timp ei aleg şi din nimicurile pe care le văd la casa de marcat: gume, bomboane, mici bijuterii şi cosmetice, odorizante, etc.

Atenţie la reorganizarea raioanelor!

În magazine observăm că se schimbă aşezarea produselor pe rafturi. Unde ştiai că se găsesc dulciurile vei vedea produse cosmetice, iar unde erau înainte detergenţii acum vezi băuturi carbogazoase. Cumpărătorul, ca să găsească un anumit produs, va fi nevoit, neştiind unde a fost mutat, să parcurgă întregul magazin. În drumul său este imposibil să nu cumpere ceva în plus.

Coşuri de cumpărături voluminoase

Coşurile de cumpărături au fost mărite pentru a putea să încapă mai multe produse.

Muzica, un rol cheie

În magazinele unde pe fundal se aude muzică relaxantă clienţii sunt tentaţi să petreacă mai mult timp fiind liniştiţi şi binedispuşi.

Contează şi aspectul exterior

Magazinele vopsite în culori calde atrag mai mult clienţii. De asemenea, şi culorile calde din interior. De exemplu, culoarea albastru deschis te relaxează, te linişteşte şi îţi dă o senzaţie de bunăstare.

Cum să economiseşti bani la magazin

Ia cu tine o listă de cumpărături şi respect-o întocmai! Ia cu tine doar o anumită sumă de bani, pentru a nu fi tentat să cheltui mai mult în ideea în care ai portofelul plin. Din acelaşi motiv este recomandat să nu plăteşti cu cardul!Nu merge flămând la cumpărături. Vei fi tentat să cumperi mai mult decât ai nevoie! Atenţie la cumpărăturile din implus! Când vrei să iei ceva de pe raft gândeşte-te dacă este un produs de care ai, într-adevăr, nevoie. Nu lua copiii după tine la cumpărături. Aceştia îşi vor dori tot felul de dulciuri şi jucării, iar tu vei ceda rugăminţilor lor. Alege produse la ofertă, care au discount sau care se vând la vrac. Abţine-te să cumperi de la casă gumă de mestecat, bomboane sau alte nimicuri pentru că acestea îţi vor încărca şi mai mult bonul fiscal.

Mai multe