100 de angajate, băgate în spital de insecticidul dat în fabrică

3 mai 2013 16:30   Național
Ultima actualizare:

O simplă acţiune de deratizare s-a transformat într-un coşmar pentru 100 de angajate de la fabrica de confecţii din Calafat. Femeile au ajuns, ieri, la spital intoxicate cu insecticid.

Conducerea fabricii de Confecţii din Calafat a hotărât să facă o acţiune de deratizare cu insecticid Aqua Py, însă, ieri dimineaţă, în momentul în care angajatele au venit la muncă, li s-a făcut rău.Toate femeile au ajuns la spital, iar 67, dintre care două gravide, au fost internate la Spitalul din Calafat, cu stare de rău, vărsături şi dureri de cap.

Femeile au fost preluate de medici

Una dintre ele a fost trimisă la spitalul din Craiova, deoarece a făcut complicaţii, potrivit directorului spitalului din Calafat, dr. Stelian Voinea. Medicul a mai spus că starea pacientelor este stabilă şi că, astăzi, vor fi externate.

"Aseară (n.r. joi), în jurul orei 18.00, s-a folosit substanţă pentru dezinsecţie, iar uşile halei s-au deschis pentru aerisire abia în această dimineaţă (n.r. ieri). Cei 605 angajaţi au fost evacuaţi imediat, iar activitatea în fabrică a fost suspendată", a declarat, pentru Adevărul, Cătălin Mohora, inspector-şef al ITM Dolj.

Mai multe