100.000 de ouă cu insecticid, în farfuriile românilor

10 ianuarie 2019 19:42   Național
Ultima actualizare:

O fermă de păsări din localitatea Drăgăneşti, Teleorman, a vândut ouă contaminate cu un insecticid pentru păduchi, Fipronil. Au ajuns la populaţie 102.000 de ouă care s-au vândut la magazine mici din Teleorman, Olt şi Bucureşti.

Se tot gândesc cum să facă bani mulţi, fără să le pese dacă pun în pericol sănătatea oamenilor. O fermă din localitatea Drăgăneşti, Teleorman, se pregătea să dea un tun: să vândă de Sărbători câteva milioane de ouă. În perioada 21 noiembrie – 6 decembrie, aveau în stoc peste patru milioane de ouă gata să ajungă în magazine. Însă, inspectorii veterinari au descoperit că acestea erau contaminate cu o substanţă interzisă, Fipronil, care poate pune în pericol sănătatea consumatorilor. Probele recoltate în 21 noiembrie au fost ulterior expediate pentru analize de laborator care au confirmat prezenţa insecticidului în proporţie de 0,02 mg/kg. Pare puţin, dar această substanţă este interzisă în Uniunea Europeană la produse destinate consumului uman. Pentru a se altera starea de sănătate ar trebui ca o persoană să mănânce opt ouă contaminate cu o concentraţie de 1,2 mg/kg, spun specialiştii. Potrivit OMS, în doze şi concentraţii mari, Fipronil poate provoca vărsături şi tulburări neurologice.

O mare parte din produse au fost distruse, iar alte 55.000 de ouă aşteaptă să fie neutralizate, dar ferma este în continuare supravegheată de inspectorii veterinari, până când analizele nu vor mai confirma prezenţa insecticidului, şi nu mai are voie să vândă nici măcar un ou. În acest moment, autorităţile locale desfăşoară o anchetă pentru a stabili sursa contaminării cu Fipronil. 

Ministerul Sănătăţii atenţionează să nu băgaţi niciodată ouăle în frigider dacă nu le-aţi spălat şi dezinfectat. Pe coaja ouălor există oricum salmonella. Ele se spală cu detergent şi cu o soluţie de clor şi se depozitează numai în spaţiile speciale. În plus, nu trebuie puse lângă mezeluri, brânză sau alte produse.

«Au vrut să cureţe găinile de păduchi»

Fipronilul este un insecticid cu spectru larg, interzis în Uniunea Europeană la animale destinate consumului uman, din cauza riscului crescut pentru om de a suferi diverse forme de toxiinfecţie alimentară. E folosit pentru a combate furnicile, gândacii, puricii, căpuşele, termitele, coropişniţele, gărgăriţele şi alte insecte. Nu este permisă utilizarea lui ca substanţă antiparazitară pentru animalele destinate consumului uman. Cu toate acestea, surse neoficiale din cadrul fermei susţin că substanţa s-ar fi utilizat pentru îndepărtarea păduchilor la găini, fără să se anticipeze consecinţele, scrie adevarul.ro.

Mai multe