103 ani de la naşterea lui Dinu Lipatti, cel mai mare pianist român

Dinu Lipatti este considerat cel mai mare pianist român. A ridicat publicul în ropote de apaluze la 5 ani, la Ateneul Român. A murit la 33 de ani, de o boală rară, în culmea carierei sale. Naşul său a fost George Enescu, marele nostru compozitor. Pe 19 martie se împlinesc 103 ani de la naşterea celui mai mare pianist român.

La 5 ani, i s-a spus „micul Mozart“ pentru că a interpretat la pian o compoziţie proprie la Ateneul Român. Audienţa l-a aplaudat în picioare. Din păcate, la 33 de ani a fost răpus de o boală cumplită.

Luna mai, 1922. La Ateneul Român din Bucureşti se desfăşoară un concert de muzică clasică, cu sala plină, scrie historia.ro.

Pe scenă, un băieţel de 5 ani, îmbrăcat din cap până-n picioare într-un costum de catifea neagră, stă aşezat, cuminte şi cam timid, în faţa unui pian, în timp ce tatăl său stă aplecat asupra lui şi îi şopteşte încurajări, să cânte. Începe. Nimic din repertoriul internaţional, băieţelul cântă o serie de piese compoziţie proprie.

Sala este în extaz, aplaudă în neştire. Totul a fost minunat. Bucureştiul a fost martor la opera timpurie a unui viitor maestru al pianului, este de netăgăduit. La finalul concertului, drept răsplată, băieţelul a primit un căţeluş fox terrier şi a părăsit incinta Ateneului strângându-l la piept, încântat.

Acest întreg episod a fascinat o fetiţă aflată în audienţă, şi ea tot în vârstă de 5 ani, care avea să devină tot pianistă şi, în plus, soţia artistului.

Dinu Lipatti, biografia

Micul interpret care a uimit spectatorii Ateneului Român în primăvara lui 1922 se numea Constantin Lipatti. I se spunea Dinu, un alint. S-a născut în Bucureşti, în cea mai grea vreme cu putinţă, în vremea războiului mondial. În 1917, când România se afla sub aspra ocupaţie germană, pe 19 martie, în casa familiei Lipatti.

Micul Dinu intra într-o familie de împătimiţi ai muzicii: Theodor Rosetti, diplomat de carieră, pasionat de vioară, iar Anna, născută Racoviceanu, era pianistă. Bunicul Constantin Lipatti, care era un mare cântăreţ la chitară şi flaut.

“N-a durat nici măcar un an până când copilul a dat semne că simte ritmul muzicii. Nu pronunţa încă prea multe cuvinte când reproducea întocmai fragmente scurte de melodii, fredonate murmurat de către bona sa. Într-o zi, Theodor Lipatti şi-a găsit băiatul în faţa pianului cântând, nu zdrăngănind. Mare i-a fost uimirea: cânta, nici mai mult, nici mai puţin, un menuet de Mozart, pe care probabil îl memorase doar auzindu-l la mama sa”, scrie historia.ro.

S-a luat decizia ca lui Dinu Lipatti să i se aducă un profesor de muzică. În 1921, după ce deja susţinuse primul său concert de pian public, sub egida unei societăţi caritabile, Dinu Lipatti a fost botezat religios. Theodor Lipatti, mare colecţionar de viori, se împrietenise cu maestrul George Enescu. I-a cerut lui să-i fie naş de botez. Şi-a fost. Şi Dinu Lipatti a concertat la botezul său, în compania restrânsă a familiei.

Dinu Lipatti, când a cântat după ureche

Când a împlinit 8 ani, Dinu Lipatti a început riguros studiile musicale. “Într-o zi mohorâtă de toamnă, un copil mic, plăpând, îmi era adus de părintele său care îmi cerea să-i servesc odraslei drept dascăl muzical. Când l-am întrebat ce ştie, mi-a răspuns: «Nimic». Nu cunoaşte nici numele notelor, însă cântă la pian după ureche şi compune. Mai văzusem eu de-alde ăştia în camera mea, aşa că nu-mi făceam iluzii. Plictisit, i-am cerut copilului să se aşeze la pian. De data aceasta, însă, păcălitul eram eu“, nota profesorul Mihail Jora, în 1925, citat de historia.ro.

Deşi era şcolit acasă, din cauza stării sale fizice fragile, Dinu Lipatti a fost un elev model. Primul mare test al său a fost pe 13 mai 1928, la 11 ani, când a revenit pe scena Ateneului Român, în cadrul unui festival organizat de Societatea Principele Mircea. A fost un success.

La 11 ani, Dinu Lipatti era o vedetă pe scena culturală bucureşteană. Tot în acest an a fost acceptat la Conservatorul din Bucureşti, sub îndrumarea severei şi faimoasei profesoare Florica Musicescu. În şcoală a făcut progrese rapide şi-a terminat cu brio studiile, după patru ani.

Dinu Lipatti, familia

La începutul lunii septembrie 1943, Dinu Lipatti, împreună cu logodnica sa pianista Madeleine Cantacuzino, pleacă în ultimul său pelerinaj. Un mare turneu, trecând prin Viena, Stockholm, Helsinki, Göteborg, Malmö, Zürich, Geneva și Berna trebuia să-i readucă la București la jumătatea lui octombrie.

În octombrie 1943 tânărul cuplu decide să se stabilească la Geneva. Dificultățile nu lipsesc, dar primirea este extrem de călduroasă. Puțin timp după primele concerte,  directorul Conservatorului, îi propune tânărului pianist un post de profesor. Devine repede un idol pentru elevii săi.

Dar în momentul în care situația sa devine mai sigură, când renumele de pianist și profesor este din ce în ce mai evident, semnele unei misterioase maladii încep să apară în mod îngrijorător: febră, ganglioni dureroși, oboseală.

Tânărul pianist anulează unele concerte, este obligat, uneori săptămâni întregi, să nu iasă din casă. În momentele de răgaz, el reia cu mult curaj turneele, în ciuda interdicțiilor medicale și cântă cu entuziasm în cele mai mici orașe, unde este întâmpinat cu nespusă afecțiune. Este solicitat din ce în ce mai mult în Europa, ca și în Statele Unite, în America de sud, în Australia.

Dinu Lipatti, sfârşitul

Între crize, transfuzii și tratamentul atât de obositor cu raze X, Dinu LIpatti lucrează și își modifică tehnica în funcție de dificultățile provocate de inflamarea ganglionilor. Brațul stâng devine mai gros și fiecare mișcare dureroasă. Acum, Dinu Lipatti își cunoaște maladia: limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin) și de asemenea șansele minime de vindecare.

Nu are posibilitatea de a cânta, dar compune, chiar în pat.

Anul 1950 îl găsește epuizat, dar după descoperirea cortizonului Lipatti își regăsește în mod miraculos forțele.

La 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti ne părăsea pentru totdeauna.

Citeşte şi:

George Enescu s-a născut într-o zi de 19 august. Soția sa și-a turnat acid pe față de dorul lui

Cum arăta Mihai Eminescu știați, dar pe mama lui ați văzut-o?