14 persoane arestate pentru 30 de zile, în dosarul violențelor de la protestul de luni noapte

4 aprilie 2021 13:27   Național
Ultima actualizare:

Paisprezece din cele22 de persoane audiate în cazul violenţelor care au avut loc la începutul săptămânii, în centrul Capitalei, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile.

Cele 22 de persoane au fost ridicate şi duse la audieri sâmbătă, în urma unor percheziţii care au avut loc în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova şi Ilfov. Printre cei vizaţi se află şi membri ai galeriilor echipelor de fotbal.

Purtătorul de cuvânt al  Parchetului Judecătoriei Sectorului 3, Cătălina Sântion, a declarat pentru News.ro că din cele 22 de persoane ridicate sâmbătă, în urma audierilor au fost reţinute 19. După ce au fost prezentate instanţei pentru luarea de măsuri preventive, 14 au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru alte trei a fost decisă măsura controlului judiciar, iar două au fost plasate în arest la domiciliu.

”Poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei , sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova şi Ilfov şi mai multe mandate de aducere, într-o cauză vizând infracţiunile săvârşite în noaptea de 29/30 martie, în zona Piaţa Unirii. În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi vor fi conduse la audieri 22 de persoane”, a anunţat sâmbătă Poliţia Capitalei. Au fost identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă, inclusiv materiale pirotehnice. 

Distrugeri la Piața Unirii

În noaptea de luni spre marţi, la finalul protestului faţă de măsurile luate pentru combaterea pandemiei, un grup de manifestanţi a pornit din Piaţa Victoriei către Piaţa Unirii, unde s-au produs violenţe şi distrugeri. Au fost sparte vitrinele magazinelor, au fost agresaţi jandarmii, iar mai multe persoane agresive au fost reţinute.Poliţia Capitalei a anunţat după incidente că a declanşat cercetări pentru ultraj, dar şi pentru tulburarea ordinii publice, distrugere, distrugere prin incendiere, furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi portul ilegal de obiecte periculoase, respectiv cuţit. Poliţia a anunţat atunci că au fost identificate 188 de persoane.

Citește și:

Bilanțul pagubelor produse în București de protestele împotriva măsurilor sanitare

Protest în Bucureşti faţă de măsurile anti-Covid. Un manifestant s-a îmbrăcat în Superman

Mai multe