14 polițiști din Olt, izolați la domiciliu după ce au intrat în contact cu jandarmii testați pozitiv la coronavirus
Prefectura Olt a anunţat că 14 agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt au fost izolaţi la domiciliu, după ce au intrat în contact cu jandarmi din judeţul Dolj, iar în cadrul grupării din care fac parte aceştia din urmă au fost confirmate cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Prefectura Olt a transmis, miercuri seară, că Direcţia de Sănătate Publică Olt a declanşat o anchetă epidemiologică, având în vedere rezultatul testului pozitiv Covid-19 pentru unii jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ”Fraţii Buzeşti” Craiova, din judeţul Dolj, care au desfăşurat activităţi în judeţul Olt.
“În urma acestei anchete, DSP Olt a dispus, până în prezent, măsura izolării la domiciliu a 14 agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. De asemenea, a fost dispusă măsura izolării la domiciliu a 31 de persoane, contacţi de familie ai acestora. În acest moment, toate persoanele se află în supraveghere medicală şi nu prezintă simptomatologie specifică infecţiei cu Covid-19”, se arată în comunicatul Prefecturii Olt, citat de News.ro.
38 de persoane infectate cu noul coronavirus în Olt
Conform datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, până pe data de 29 aprilie, în judeţul Olt, au fost confirmate 38 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10 persoane au fost declarate vindecate şi au fost externate din unităţile spitaliceşti. Totodată, până acum, 28 persoane diagnosticate cu Covid-19 se află internate în spital.
În judeţul Olt, în carantină instituţionalizată sunt 213 de persoane. Alte 894 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.Până la acest moment, pentru judeţul Olt, au fost prelucrate 1.054 de teste Covid-19, dintre care 45 de teste în ultimele 24 de ore.