146 de amenzi în valoare de peste 35.000 de lei, după un botez la care au participat aproximativ 250 de persoane
Poliţiştii din Timişoara au aplicat 146 de amenzi în valoare de pesre 35.000 de lei unor persoane care au participat la un botez în localitatea Ghiroda, aflată lângă Timişoara. Organizatorul evenimentului a fost amendat şi el cu 2.000 de lei.
Potrivit poliţiştilor, duminică, pe strada Buşteni din comuna Ghiroda, aflată la marginea municipiului Timişoara, Biserica Penticostală Poarta Cerului a organizat un botez cu participarea unui număr de aproximativ 250 persoane. Poliţiştii din Timişoara, jandarmii de la Gruparea Mobilă Timişoara şi cei de la Inspectoratul Judeţean, precum şi poliţişti locali, au intervenit la locaţia desfăşurării procesiunii şi au legitimat în mare parte participanţii.Au fost aplicate 146 de amenzi în valoare de 35.750 lei, pentru nerespectarea prevederilor privind distanţarea socială. Totodată, organizatorul botezului a fost sancţionat pentru nerespectarea condiţiilor privind organizarea şi desfăşurarea de procesiuni în spatii deschise, amenda fiind în valoare de 2.000 lei.În urma intervenţiei, botezul a fost încheiat, iar persoanele participante au părăsit locul întâlnirii.