15 ani Phoenicia Grand Hotel - poveste pentru milioane de emoții
Pentru Mohammad Murad, președintele Grupului Phoenicia Hotels, 27 septembrie e o zi importantă. În timp ce la Mangalia, îi îndeamnă pe alegători să îi ofere votul de încredere, la București este sărbătoare. În ultima duminică a lunii Septembrie, Hotelul Phoenicia Grand împlinește 15 ani de existență! O zi cu o însemnătate aparte, pentru că, tot atunci, angajații hotelului o serbează pe cea care ocupă funcția de General Manager, Ana Maria Voinea, de 11 ani, dar și Ziua Internațională a Turismului.
Vorbim despre unul dintre cele mai mari hoteluri de 4 stele din capitală, unde în urmă cu un deceniu și jumătate, investitorul de origine libaneză punea prima piatră de temelie a celui care avea să devină Phoenicia Grand Hotel. Un proiect ambițios, ce a intrat în luptă cu marii concurenți internaționali și a demonstrat că se poate. Se poate și în România, cu români dedicați și capital românesc, aici, la noi acasă.
Managementul hotelului nu a dorit ca această aniversare să rămână doar una internă, așa că, pe durata unei săptămâni întregi, oaspeții Phoenicia Grand Hotel au fost așteptați cu surprize și premii la recepție dar și pe pagina oficială de Facebook.
De pildă, unul dintre norocoși poate câștiga un Weekend de Răsfăț într-un apartament Junior Deluxe cu jacuzzi privat, cu toate mesele incluse și acces la serviciile hoteliere conexe la Phoenicia Grand Hotel! Au fost și oaspeți care au fost răsplătiți pentru fidelitatea lor, sau care au intrat în cursa pentru un pachet de 3 nopți, în sezonul estival 2021, la Phoenicia Blue View Olimp, cel mai recent și mai grandios proiect al omului de afaceri, Mohammad Murad.
Și dacă tot vorbim despre grandoare, cei de la Phoenicia Grand Hotel, au vrut să-și demonstreze longevitate și prin câteva cifre, extrem de haioase și, în același timp, relevante, am spune noi. Aceștia au calculat și au ajuns la concluzia că, în 15 ani, peste 1.750.000 de oaspeți le-au trecut pragul. Au servit peste 1.500.000 de mic dejunuri și au organizat peste 12.000 de evenimente. În plus, au consumat aproape 52.000 de litri de detergent și peste 212.000 de kilograme de portocale!
La mulți ani, Phoenicia Grand Hotel!