16 infractori, aduși în România din Italia

14 septembrie 2019 19:31   Național
Ultima actualizare:

16 condamnaţi de instanţele de judecată italiene au fost aduşi sub escortă, din Italia în România într-un avion militar.

Aeronava a aterizat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, iar infractorii, toţi români, au fost aduşi în ţară pentru continuarea executării pedepsei în închisorile de aici. 

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), deţinuţii au vârste cuprinse între 24 şi 59 de ani şi au de ispăşit pedepse cu închisoarea între 3 ani şi pe viaţă. 

Aceştia au fost condamnaţi în Italia pentru furt calificat, viol, omor, tâlhărie, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, evadare, ultraj, ameninţare sau infracţiuni rutiere. Nu este primul avion cu deţinuţi români din Italia trimişi înapoi în ţară de autorităţile de la Roma. 

În urmă cu 5 luni, o altă aeronovă a adus 13 infractori, care au fost distribuiţi între timp în închisorile din ţară, scrie adevarul.ro

Mai multe