16 opere care ar aparține unor pictori celebri, confiscate de la un târg din Capitală. Vânzătorii nu aveau acte de proveniență

3 octombrie 2020 17:29   Național
Ultima actualizare:

Oamenii legii au confiscat, sâmbătă, 3 octombrie, dintr-un târg din sectorul 6 al Capitalei, 16 opere ale „unor artisti plastici cunoscuți”, precum Nicolae Vermont, Camil Ressu sau Ștefan Luchian, a anunțat Poliția Capitalei într-un comunicat.

Picturile erau scoase la vânzare de două persoane care nu aveau acte de proveniență pentru ele. În urma bănuielilor potrivit cărora operele ar fi „posibil datate în perioada celei de a doua jumătăți a secolui XIX – prima jumatate a secolului XX , atribuite, conform semnăturilor, unor artisti plastici cunoscuți”, acestea urmează să fie expertizate.

„Direcția Generală de Poliției a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale, în acord cu operațiunea desfășurată la nivel european, sub coordonarea Europol, pentru prevenirea si combaterea infracțiunilor care aduc atingere patrimoniului cultural național mobil și imobil, în urma unei acțiuni de verificare a persoanelor care comercializează bunuri culturale mobile, desfășurată astăzi, 03.10.2020, într-un târg din sectorul 6, au identificat 2 persoane care ofereau spre vanzare mai multe bunuri de semnificatie culturală,respectiv picturi realizate, în diferite tehnici, pentru care nu aveau acte de proveniență si nici rapoarte de expertiză conform normelor privind comercializarea bunurile culturale mobile.

În acest sens, s-a procedat la ridicarea a 16 picturi, posibil datate în perioada celei de a doua jumătăți a secolui XIX – prima jumatate a secolului XX , atribuite conform semnaturilor unor artisti plastici cunoscuți. Cercetarile sunt continuate în vederea stabilirii provenienței, cât și a insemnătății culturale a acestora”, se arată în comunicat.

Mai multe