17 focuri de armă în Capitală după un șofer de 16 ani drogat
18 martie 2016 19:11
Național
Ultima actualizare:
O razie obișnuită a polițiștilor de la Rutieră s-a transformat într-o scenă de film de acțiune.
Joi spre vineri noapte, la ora 1.00, oamenii legii au somat şoferul unui BMW cu numere străine ce se deplasa pe Calea Moşilor să oprească. A venit până în dreptul polițiștilor, a întors şi a fugit.
În acel moment, aceștia au pornit în urmărirea lui pe Calea Văcărescu, Pantelimon, apoi pe Şos. Petricani. În aproape 30 de minute de urmărire au fost trase 17 gloanțe, după care adolescentul a fost blocat de mașinile Poliției.
Cel care se afla la volan avea 16 ani, iar după testare s-a aflat că era drogat. În urma incidentului, un poliţist a fost acroşat şi rănit de şoferul fugar, acesta suferind o fractură de calcaneu şi contuzie forte gamba stângă.