17 localități din județul Ilfov au trecut în scenariul roșu. Care este rata de infectare în fiecare dintre acestea

27 februarie 2021 18:28   Național
Ultima actualizare:

Un număr de 17localități din județul Ilfov au trecut în scenariul roșu, după ce rata de infectare a trecut de 3 la mia de locuitori, astfel că școlile trec în online și se închid restaurantele și cafenelele. Cel mai mare indice, de 4,39, este la Corbeanca.

Prefectura Ilfov a anunțat că 17 localități sunt vizate de noi restricții, începând de sâmbătă, după ce rata de infectare a depășit pragul de 3 la mia de locuitori. Astfel, revenirea în acest scenariu înseamnă că doar elevii din clasele primare și copiii de grădiniță vor mai merge la unitățile de învățământ, ceilalți urmând lecțiile online.

Potrivit Prefecturii Ilfov, localitățile în care incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și care au intrat în scenariul roșu sunt:

  • Balotești (3,52/1000 de locuitori)
  • Berceni (3,89/1000 de locuitori)
  • Bragadiru (3,89/1000 de locuitori)
  • Chiajna (3,35/1000 de locuitori)
  • Ciorogârla (3,38/1000 de locuitori)
  • Clinceni (3,20/1000 de locuitori)
  • Corbeanca (4,39/1000 de locuitori)
  • 1 Decembrie (3,23/1000 de locuitori)
  • Dobroești (3,76/1000 de locuitori)
  • Moara Vlăsiei (3,57/1000 de locuitori)
  • Măgurele (3,71/1000 de locuitori)
  • Otopeni (3,38/1000 de locuitori)
  • Pantelimon (3,02/1000 de locuitori)
  • Popești Leordeni (3,56/1000 de locuitori)
  • Ștefăneștii de Jos (3,09/1000 de locuitori)
  • Tunari (3,31/1000 de locuitori)
  • Voluntari (3,34/1000 de locuitori)

Restaurantele, cafenelele și sălile de jocuri de noroc și cinematografele se închid în aceste localități. Totodată, școlile vor funcționa și ele după scenariul roșu: merg la școală doar copiii de grădiniță și elevii din clasele I-IV. Restul elevilor fac școală online, inclusiv elevii din anii terminali.

Cea mai ridicată rată de infectare este în localitatea Corbeanca (4,39), urmată de Berceni (3,89) și Bragadiru (3,89). Localitățile din Ilfov cu cea mai mică rată de infectare sunt Grădiștea (0), Ciolpani (0,18), Petrăchioaia (0,2) și Găneasa (0,37).

Mai multe