173 de ani şi 8 luni de închisoare pentru vinovaţii din «Colectiv»

3 decembrie 2019 19:02   Național
Ultima actualizare:

Peste 170 de ani de închisoare pentru cele 65 de vieţi arse în Clubul Colectiv şi alte câteva sute marcate pentru totdeauna de tragedia din octombrie 2015 au cerut procurorii.

Cele mai grele pedepse au fost cerute pentru fostul edil al sectorului 4, Cristian Piedone, şi pentru trei subordonaţi de-ai săi, dar şi pentru cei doi pompieri care au închis ochii de fiecare dată când au găsit nereguli în club. Procesul s-a încheiat luni, iar sentinţa este aşteptată pe 9 decembrie.

După mai bine de trei ani şi jumătate de procese, dosarul a ajuns la final. În ultima zi, procurorii au cerut pedepse maxime de 15 ani pentru pompierii Antonina Radu şi George Matei, sub acuzaţia de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, după ce au identificat în timpul anchetei un lung şir de nereguli în Colectiv.

Ei sunt acuzaţi că au verificat clubul înainte de incendiu şi nu au luat măsuri pentru remedierea problemelor de securitate. Parchetul a mai cerut ca pompierii să achite contravaloarea intervenţiei salvatorilor din noaptea tragediei de la clubul Colectiv, situată la suma de 30.000 de lei, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să plătească împreună cu cei doi pompieri daunele civile şi morale.

Totodată, şi avocaţii mai multor părţi civile au cerut condamnarea celor doi foşti angajaţi ai ISU, amintind detalii şocante din dosar.

”Aşa cum am văzut din piesele dosarului, erau în stare să închidă ochii pentru o cafea şi o apă minerală atunci când mergeau la club. Cerem condamnarea acestora aşa cum a cerut procurorul”, a spus avocatul unora dintre victime. 

La termenele precedente, procurorii au cerut condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 12 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Procurorii au mai cerut ca Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - să fie condamnată la 14 ani şi 6 luni închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, la câte 12 ani şi 10 luni închisoare. De asemenea, pentru Cristian Niţă, fratele Danielei Niţă, a fost cerută o pedeapsă de cinci ani închisoare pentru tăinuirea unor probe.

Acuzarea a mai solicitat condamnarea fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone la 15 ani de închisoare sub acuzaţia de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. Aceeaşi pedeapsă a fost cerută pentru trei funcţionari din Primărie - Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale), Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior), Ramona Sandra Moţoc (referent superior).

Părţile civile din dosar - familiilor celor decedaţi, dar şi persoanele rănite - au solicitat ca inculpaţii să plătească, în solidar cu instituţii publice, printre care şi Primăria Sectorului 4, despăgubiri uriaşe, care se ridică la sute de milioane de euro. Totalul anilor de închisoare pentru vinovaţii tragediei se ridică la 173 şi 8 luni. 

Dosarul Colectiv a fost trimis în instanţă în aprilie 2016. Doi ani procesul a fost blocat pe chestiuni de procedură, iar judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie, fiind înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu.

Noul judecător a promis că va grăbi soluţionarea dosarului, în fiecare săptămână fiind audiaţi zeci de martori şi victime. Procesul s-a judecat în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti. Decizia magistraţilor, care va fi dată pe 9 decembrie, va putea fi atacată la Curtea de Apel.

Click! spune

  • 3 ani și 8 luni a durat procesul
  • 173 de ani și 8 luni de închisoare au cerut procurorii pentru vinovații din dosar 
  • câte 15 ani închisoare pentru Cristian Piedone și alți trei angajați ai Primăriei
  • câte 15 ani închisoare pentru cei doi pompieri 
  • 14 ani și 6 luni pentru administratorul firmei de artificii 
  • câte 12 ani și 10 luni de închisoare pentru fiecare dintre cei trei patroni ai clubului 
  • 12 ani și 10 luni de închisoare pentru fiecare artificier 
  • contravaloarea intervenției salvatorilor e de 30.000 de lei

64 de morți în incendiul din 30 octombrie 2015

Cel mai grav accident de după 1989 a luat 64 de vieți și a distrus alte  câteva sute. Tragedia a avut loc în noaptea de 30 noiembrie 2015, dată la care fusese programat să se desfășoare un concert al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album. În timpul concertului, din cauza unor artificii, s-a aprins buretele poliuretanic folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. 

Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul și participanții la concert, în număr foarte mare, s-au călcat în picioare pentru a ieși teferi din club. A început lupta pentru supraviețuire, care a fost extrem de dificilă, având în vedere că cele peste 200 de persoane nu aveau decât o singură ușă de acces pe care puteau ieși.

Amploarea evenimentului a determinat Ministerul de Interne să instituie Planul roşu de intervenţie, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu naţional.

Ulterior, peste 30.000 de oameni au ieșit în stradă și au protestat împotriva Guvernului, fapt ce a dus la demisia lui Victor Ponta (4 noiembrie 2015) și a guvernului său, precum și a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. În noaptea tragediei au murit 27 de persoane, iar zilele următoare s-au mai stins încă 37.

În 2017, un rănit în incendiu s-a sinucis, nereușind să treacă peste faptul că iubita sa murise în clubul din Capitală. Astfel, numărul celor care s-au prăpădit în urma incendiului a ajuns la 65.

Mai multe