18 iepuraşi, măcelăriţi de un monstru

10 aprilie 2012 15:29   Național
Ultima actualizare:

18 iepuraşi au fost aduşi de la Zoo în centrul oraşului Reşiţa, pentru a încânta copiii înainte de Paşte. Micuţii s-au bucurat pentru scurt timp de animăluţele drăgălaşe. După două zile au avut parte de imagini groaznice: ţarcurile erau pline de sânge, iar iepuraşii pur şi simplu masacraţi.

Angajaţii Grădinii Zoologice au rămas şocaţi, sâmbătă dimineaţă, când au venit să hrănească cei 18 iepuraşi. Toţi zăceau fără suflare, plini de sânge, ucişi cu sânge rece probabil de tineri teribilişti.

Duminică- Ţarcurile au fost acoperite cu folii  pentru a feri trecătorii de imaginile îngrozitoare

„Nu mi-a venit să cred când i-am văzut zăcând acolo. În fiecare an, eu mi-am dus copilul să îi vadă. Dacă aş fi fost în trecere cu el? Aceşti criminali merită pedepsiţi!", a spus revoltată Carolina Vuian, o reşiţeancă de 30 de ani, care s-a aflat în trecere prin centrul oraşului şi a văzut animăluţele moarte.

Nu doar iepuraşii din centrul oraşului au fost ucişi, ci şi cei plasaţi în cartierul Govândari, unde municipalitatea a amplasat un alt ţarc ornamental pentru sărbătorile pascale.

Poliţiştii au demarat imediat ancheta în acest caz. Vinovaţii, dacă vor fi prinşi, riscă între şase luni şi trei ani de închisoare sau amendă între 1.000 şi 10.000 de lei. Mai mult decât atât, amenzi usturătoare vor primi şi poliţiştii locali care au fost de serviciu în noaptea masacrului, pentru că nu au supravegheat iepuraşii.

"Veterinarii le-au făcut autopsie animăluţelor. Au constatat că au fost omorâte prin violenţă!"Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa

Mai multe