20 de elevi din Bacău, la spital cu hepatită virală de tip A

27 ianuarie 2015 16:04   Național
Ultima actualizare:

Un număr de 20 de elevi din Bacău, cu vârste cuprinse între şapte şi 14 ani, au fost internaţi în spital, cu hepatită virală de tip A. Potrivit corespondentului Mediafax, autorităţile sanitare au confirmat focare de boală în trei unităţi de învăţământ din judeţ

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău, trei focare de hepatită virală de tip A au fost confirmate în şcolile din localităţile Budeşti, Gioseni şi Tisa Silvestri.

Până în prezent, 20 de elevi diagnosticaţi cu această boală au fost internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

"Toate persoanele cu care cei 20 de elevi au venit în contact vor fi supravegheate clinic şi epidemiologic timp de 60 de zile de către cadrele sanitare din cele trei localităţi unde au apărut focarele de hepatită virală de tip A. De asemenea, contacţilor li s-a administrat vaccinul antihepatic pentru a preveni îmbolnăvirea acestora”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al DSP Bacău, Anda Dumitrescu.

Majoritatea cazurilor de hepatită virală de tip A se înregistrează la elevi de ciclu gimnazial, care au vârste cuprinse între 10 şi 14 ani

Mai multe