200 de copii s-au bucurat la «Crăciunul Orfanilor»

26 decembrie 2018 17:30   Național
Ultima actualizare:

Continuă actele de milostenie ale tatălui! Iniţiat de pastorul Petru Dugulescu şi dus mai departe de fiica sa Ligia, evenimentul intitulat „La ieslea lui Isus” a cuprins un program religios organizat la Biserica Baptistă „Maranata” din Timişoara.

După slujba religioasă, 200 de copii şi de tineri s-au reunit miercuri, 26 decembrie, la masa de Crăciun, de pe care nu au lipsit bucatele tradiţionale. „Crăciunul Orfanilor” reprezintă un eveniment organizat în fiecare an. „Acţiunea a fost pornită acum 28 de ani de tatăl meu”, spune Ligia, emoţionată, pentru adevarul.ro.

“Acum el nu mai este cu noi, dar cred că e bucuros să ştie că acest eveniment pe care l-a gândit încă din primul an pentru copiii care nu au familie este încă o tradiţie frumoasă. Vrem să le arătăm dragoste, să le arătăm că ne pasă şi că suntem alături de ei”, adaugă Ligia.

Mai multe