23 de răniți în „Colectiv” mai sunt internați în spitale din țară și străinătate
Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că în spitalele din țară și din străinătate mai sunt internate 23 de persoane rănite în incendiul din clubul „Colectiv”, din 30 octombrie.
În spitalele din București sunt internate patru victime, dintre care una în stare critică. Un pacient este internat la Spitalul Bagdasar-Arseni, unul la Spitalul C.C. Iliescu, iar doi la Spitalul de Urgență din București. Până în present, au fost externate 76 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.
De asemenea, 39 de persoane au fost transferate în spitale din străinătate. Dintre acestea, în momentul de față, 19 sunt internate în continuare, aflându-se în stare stabilă. Mai exact, opt persoane sunt internate în Belgia, câte trei în Marea Britanie și Olanda, câte două în Austria și Germania, iar o persoană este internată în Israel.
În urma incendiului din 30 octombrie, și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate.