2,4 milioane de euro pentru copilul sfâşiat de maidanezi
Închisoare cu suspendare, amenzi penale usturătoare şi daune colosale, asta au decis, vineri (29 mai), judecătorii în cazul tragediei din septembrie 2013, când micuţul Ionuţ Anghel a fost sfâşiat de o haită de maidanezi. Familia băiatului va primi pentru suferinţa cumplită, cu care va trăi toată viaţa, nu mai puţin de 2,4 milioane de euro.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au hotărât condamnarea lui Constantin Ciorăscu, administratorul firmei Tei Rezidenţial, pe proprietatea căreia Ionuţ Anghel a fost ucis de mai mulţi câini, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Instanţa a dispus amendarea penală cu câte 300.000 de lei a firmei Tei Rezidenţial şi a Administraţiei Domeniului Public Sector 2, tot pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
Firma, instituţia publică şi Ciorăscu vor trebui să plătească daune morale familiei lui Ionuţ Anghel. Părinţii copilului, Felicia şi Valentin Anghel, vor primi câte 600.000 de euro, iar fratele acestuia, Andrei, care a suferit un şoc dublu, trauma trăită în momentul atacului sângeros şi durerea pricinuită de pierderea fratelui său, va primi 1,2 milioane de euro.
Şi judecătorii i-au mai dat o veste proastă proprietarului terenului pe care a avut loc tragedia. Au decis să menţină sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile ale firmei SC Tei Rezidential SRL, pâna la concurenţa sumei de 1,7 milioane euro, care ar putea acoperi mai mult de jumătate din banii pe care trebuie să o primească familia Anghel. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi contestată.
Pe corpul lui Ionuţ au fost găsite sute de plăgi
La 2 septembrie 2013, Ionuţ Anghel, care avea numai patru ani, şi-a găsit sfârşitul pe un teren din apropierea Parcului Tei. Bunica îl dusese în parc, împreună cu Andrei, fratele său, însă cei doi băieţi au dispărut de lângă ea şi au ajuns, printr-o spărtură în gardul parcului, pe terenul păzit de o haită de maidanezi. Ionuţ a fost atacat de animale sub ochii fratelui său mai mare. Pe corpul micuţului au fost găsite sute de plăgi, doar tălpile rămânând neatinse de colţii fiarelor.
Gardurile de protecţie, mai mult de formă
La 735 de zile de la moartea lui Ionuţ Anghel, copilul în vârstă de patru ani ucis de o haită de câini, reporterii Click s-au întors la locul ”crimei”. Terenul privat pe care s-a întâmplat tragedia, situat în apropierea Parcului Tei din Bucureşti, arată la fel.
Deşi, oficial, au fost montate garduri peste tot, fără mare efort descoperi locuri în care ele lipsesc, iar oamenii se plimbă prin zonă ca la ei acasă. Un paznic patrulează ţanţoş pe lângă gard şi ca un păun face totul pentru a fi remarcat. Din păcate, câţiva metri mai încolo, pe malul lacului, oamenii intră pe teren ca pe bulevard.
”A scăzut şi nivelul apei aşa că este mereu lume pe aici. Sunt o groază de locuri pe unde poţi intra şi o tragedie se poate întâmpla oricând”, ne povesteşte Cristian, un bucureştean care se plimba prin zonă.