250.000 de euro - cea mai mare cauţiune din România

25 noiembrie 2011 14:25   Național
Ultima actualizare:

Avocatul lui Călin Stoia, Sergiu Bogdan, a declarat că până acum cea mai mare cauţiune a fost stabilită la 5.000 de euro. „Cauţiunea a fost stabilită la un milion de lei, e o sumă foarte mare, de cinci ori mai mare decât orice cauţiune stabilită până în prezent. Nu ştiu ce va decide clientul meu“, a explicat Bogdan. Călin Stoia are la dispoziţie câteva zile pentru a plăti cauţiunea. „Marţi la ora 15.00 este termenul până la care se poate plăti cauţiunea. Avem trei zile la dispoziţie să decidem, dar nici băncile nu-ţi dau 250.000 de euro de pe-o zi pe alta“, a conchis avocatul lui Stoia.

Cererea se judecă astăzi

Cererea de eliberare pe cauţiune, depusă de avocaţii lui Călin Stoia, se judecă astăzi. Sergiu Bogdan, avocatul lui Stoia, spune şedinţa va avea loc în jurul prânzului. „Astăzi, după ora 12.00, e termenul pentru fixarea cauţiunii", a spus avocatul.Călin Stoia, administratorul SC Brantner, a fost arestat pentru că i-ar fi dat mită 45.000 de euro primarului de Cluj, Sorin Apostu, pentru obţinerea contractului de ridicare a gunoiului menajer din oraş, în valoare de 2,5 milioane de euro pe an. Magistraţii au decis arestarea şi pentru că existau indicii potrivit cărora Stoia pregătea săvârşirea unei noi infracţiuni de corupţie, prin promisiunea că va interveni la persoane cu funcţii de decizie pentru rezolvarea alocării unor sume de bani pentru contracte la construcţii de drumuri.

CITEŞTE AICI CÂT A CERUT CĂLIN STOIA UNUI OM DE AFACERI PENTRU A INTERVENI LA GUVERN   

Mai multe